15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 12:45
No menu items!

Cei 11 candidați pentru șefia DNA și a PÎCCJ și-au depus proiectele

spot_img

Toţi candidaţii înscrişi pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru cea de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi-au depus proiectele, anunță Ministerul Justiţiei (MJ).

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, termenul pentru depunerea proiectului a expirat luni, 15 octombrie.

Ministerul precizează că, potrivit calendarului revizuit şi publicat pe pagina de internet, la data de 20 septembrie, procedura privind selecţia pentru funcţia de procuror general al PÎCCJ şi procuror şef al DNA va continua cu interviul care va fi susţinut de procurorii care participă la selecţie în perioada 23-25.10.2012. Rezultatele selecţiei se vor afişa la sediul MJ şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 1 noiembrie.

 

Pentru funcţia de procuror general candidează:

Gheorghe Cornescu (PÎCCJ)

Elena Hach (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov)

Emil Gheorghe Moţa (Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj)

Mihail Tiberiu Niţu (PÎCCJ)

 

Pentru funcția de şef al DNA candidează:

Claudiu Constantin Dumitrescu (DNA – detaşat la OLAF)

Vasile Ioniţă (DNA)

Ioan Irimie (DNA Cluj)

Paula Nicoleta Tănase (Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi)

Laura Codruţa Kovesi (DIICOT Sibiu, detaşată la MAE).

 

Constantin Sima şi Viorica Stoica, procurori la PÎCCJ, candidează  pentru ambele funcții.