11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:58
No menu items!

Cehia: petrecere techno cu 2.000 de participanți. Premierul exclude ideea unor noi restricții

spot_img

Primul ministru ceh Andrej Babis a exclus o nouă izolare a ţării, în pofida creşterii numărului cazurilor de infectare cu coronavirus, într-un interviu publicat sâmbătă și citat de Agerpres.

Înainte de toate, trebuie să facem apel la simţul de responsabilitate al oamenilor”, a spus Babis pentru ediţia online a ziarului Pravo, citat de dpa.

„În timp ce la început eram foarte disciplinaţi şi purtam măşti, acum mergem în cealaltă extremă”, a adăugat el.

La începutul pandemiei de coronavirus în Europa, Republica Cehă a instituit o perioadă de izolare şi şi-a închis frontierele pentru câteva luni.

Numărul de noi cazuri de infectare înregistrate zilnic a depăşit recent din nou pragul de 200. Vineri au fost înregistrate 281 de cazuri, a declarat sâmbătă Ministerul Sănătăţii.

Până în prezent, în Cehia au fost înregistrate 15.081 de cazuri de îmbolnăviri, 369 de persoane pierzându-şi viaţa.

Între timp, autorităţile monitorizează o petrecere techno organizată pe o proprietate privată la sud de Praga, la care s-au adunat 2.000 de oameni. Poliţia a desfăşurat un elicopter pentru a le ajuta să aibă o vedere de ansamblu a evenimentului, care nu a fost înregistrat oficial, şi să verifice dacă sunt respectate măsurile de igienă.