4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 5:48
No menu items!

Ceartă între moştenitori la căpătâiul lui Mandela

spot_img

 Rudele fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela îşi spală rufele famileiei în faţa spitalului în care acesta este internat în stare gravă de câteva săptămâni. Unii au interese sa-l vadă debranşat de la aparate, în timp ce alţii îl vor pe Mandela mai sănătos decât poate fi. Totul, din cauza averii care va fi lăsată în urmă de fostul preşedinte sud-african.

Mandla Mandela, nepotul cel mare al lui Nelson Mandela (care la 18 iulie a împlinit 95 de ani) şi-a acuzat rudele că au minţit atunci când au declarat că Mandela este în stare vegetativă şi că este ţinut în viaţă de aparate.

„Bunicul meu îşi recapătă forţele pe zi ce trece. Ameliorarea stării de sănătate a lui Madiba (numele de clan al lui Nelson Mandela – n.r.) este deosebit de emoţionantă, deoarece dă o palmă celor care răspândesc minciuni despre pretinsa «stare vegetativă» a lui Madiba şi care aşteaptă ca aparatele care-l asistă să fie debranşate. Madiba a sfidat aceste comunicate ce fac rău şi continuă să dea dovadă de acest spirit combativ care l-a caracterizat de-a lungul vieţii sale”, a anunţat Mandla, prin intermediul unui comunicat.

La rândul său, Mandla a fost dat în judecată de familia sa pentru profanare de morminte, după ce a mutat mormintele a trei copii decedaţi ai lui Mandela, exhumaţi şi reînmormântaţi, în 2011, în satul Mvezo (sud), al cărui lider tradiţional tradiţional.

Pentru a obţine o decizie a unui tribunal în regim de urgenţă, avocatul familiei a prezentat la sfârşitul lui iunie un document, conform căruia Mandela se afla „într-o stare vegetativă”, iar decesul acestuia era iminent.

Potrivit deciziei tribunalului, Mandla a fost obligat să restituie rămăşiţele, reînhumate la Qunu (sud), unde fostul preşedinte doreşte să fie înmormântat.

Zwelivelile Mandlesizwe Dalibhunga (numit şi Mandla), în vârstă de 39 de ani, este considerat şeful familiei, după ce bunicul său s-a retras definitiv din viaţa publică. Conflictul i-a afectat poziţia, deşi poate conta pe susţinerea partidului de la putere, ANC, în care este deputat începând din 2009.

Ștefan Tănăsescu