13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 23:04
No menu items!

Ce vor companiile americane de la România, ca să vină să investească aici

spot_img

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, David Muniz, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţei organizată de AmCham la Timișoara, că multe companii americane vorbesc despre problemele României cu infrastructura, birocraţia şi corupţia, precum şi lucruri la care trebuie să se mai lucreze pentru creşterea unei cooperări solide.

David Muniz a subliniat că multe firme din SUA doresc să aibă o relaţie în creştere cu România, mai ales zona de vest a României, unde sunt deja numeroase legături de afaceri.

„Sper să creştem în continuare lista acestora. A crescut, de asemenea, şi numărul membrilor Camerei de 10 ori, în această perioadă, ceea ce este o componentă critică pentru relaţia dintre cele două ţări. Parteneriatul a fost semnat în 1997 şi astfel s-au exportat bunuri în valoare de 280 de milioane de dolari, (…) iar exporturile americane s-au triplat. Există o mână de lucru foarte bine calificată, există energie nucleară, electricitate şi alte tipuri de energii, există competenţe foarte înalte în zona tehnologică şi IT. Noi ne dorim să contribuim cu investiţii”, a declarat David Muniz la conferința regională US – Romania Business Bridges de la Timișoara.

Oficialul american a mai subliniat că țara noastră este un partener stabil al SUA.

„Alianţele globale şi parteneriatele implică transparenţă şi stabilitate. Noi trebuie şi dorim să facem mai mult aici, ca un partener apropiat şi prieten, SUA vor susţine România pentru a-şi atinge toate standardele pentru a deveni un membru competitiv în OECD”, a mai spus Muniz.

E. Stan