12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 9:22
No menu items!

Ce utilizări neașteptate are VOTCA, în casă

spot_img

Cunoscută aproape doar ca băutură, votca este un excelent remediu folosit inclusiv în medicină, acum sute de ani, dar este și unul dintre cele mai bune „remedii” de curățat prin casă.

Votca are aceleași proprietăți antiseptice ca spirtul, pe care îl poate înlocui cu succes pentru a șterge rugina, de exemplu. Și șuruburile sau obiectele metalice mâncate de rugină pot fi salvate de votcă. Ca să scăpăm de rugină, trebuie să lăsăm obiectul respectiv timp de câteva ore într-un recipient cu votcă, apoi rugina se șterge pur și simplu cu o cârpă.

Geamurile devin strălucitoare dacă se șterg cu o cârpă fără scame înmuiată în votcă diluată, sau cu ajutorul unui pulverizator în care am pus un vârf de lingură de votcă și restul apă.

Țesăturile, canapelele sau alte materiale pătate cu cerneală, iarbă sau alimente pot fi curățate, exact pe zona pătată, cu o cârpă înmuiată în votcă.

Nediluată, votca turnată peste hainele ținute prea mult timp în miros de mucegai elimină aceste mirosuri. Hainele astfel curățate vor fi puse apoi atârnate într-o zonă bine ventilată. Petele de mucegai sau cele întunecate, de pe ziduri, pot fi curățate, de asemenea, cu votcă, aplicată cu un pulverizator. După 30 de minute de la aplicare, cu ajutorul unei perii aspre sau o periuță de dinți veche, se curăță petele, apoi se clătește zona bine cu apă.

Florile din vază pot fi păstrate mai mult timp dacă turnăm câteva picături de votcă și o linguriță de zahăr în apa în care am pus florile. Acest amestec inhibă producerea de etilenă, care face florile să se ofilească.

Și de buruienile din grădină putem scăpa, cu un amestec format dintr-o linguriță de votcă, câteva picături de detergent de vase lichid și două căni de apă, într-un pulverizator. Amestecul va fi stropit pe frunzele buruienilor, în lumina directă a soarelui, iar după câteva zile veți vedea că buruienile se usucă singure.

Votca diluată poate fi turnată, de asemenea, în interiorul cizmelor și botinelor care miros greu. După uscare, acestea nu vor mai mirosi urât.

Votca tratează și durerile musculare. Într-o pungă resigilabilă punem părți egale de votcă și apă, apoi o lăsăm la congelator. Punga înghețată o aplicăm pe zona dureroasă, timp de câteva minute, cu pauze.

Votca te poate face, de asemenea, să și arăți bine. Într-o sticlă de șampon de 200 de ml, toarnă 30 ml de votcă și spală-ți părul cu amestecul. Părul va fi mai mătăsos și mai strălucitor.