Ce spune ministrul de interne despre dispariția lui Morgenstern

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a transmis, într-o postare pe Facebook, că nu este în funcţie pentru a-şi da demisia “când un poliţist judiciar dintr-o oricare secţie de poliţie din România nu-şi duce la îndeplinire sarcinile”. Carmen Dan a precizat că superiorii polițistului trebuie să-şi asume erorile şi să suporte consecinţele.

“Domnule Raeţchi (Ovidiu Raețchi, PNL – n.r.), nu sunt aici pentru a-mi da demisia atunci când un poliţist judiciar dintr-o oricare secţie de poliţie din România nu-şi duce la îndeplinire sarcinile pe care le are conform fişei postului. Vă asigur că nici nu voi lăsa lucrurile aşa, într-o notă discretă, însă e cazul ca de acum înainte superiorii direcţi ai celor care nu-şi îndeplinesc atribuţiile de serviciu să iasă personal cu explicaţii în faţa publicului, să îşi asume erorile sau abaterile şi să suporte consecinţele”, a transmis ministrul.

Carmen Dan a mai arătat că i s-a cerut demisia “de câteva zeci de ori, din diverse motive, plauzibile sau nu”, de cele mai multe ori din partea unor adversari politici, “interesaţi să transforme unele decizii legale într-un scandal mediatic”.

“Fie că am angajat oameni cu experienţă, dar pensionari, la cabinetul meu (aşa cum au făcut-o şi alţi miniştri înaintea mea şi la fel cum regăsim şi la cabinetele altor demnitari ai statului), fie că, din păcate, au avut loc tragedii…, fie că infrastructura rutieră nu permite să ajungem rezonabil dintr-un punct în altul al ţării, fie că a durat o zi întreagă salvarea unei vieţi de copil căzut într-un puţ, fie că mi-am dorit să le transmit unor elevi de gimnaziu părerea mea ca mamă şi ca om responsabil că jocurile pe calculator nu sunt întotdeauna utile, sau, pur şi simplu, pentru că sunt din Teleorman – pentru toate aceste lucruri mi s-a cerut să demisionez, dar lucrurile astea mă întăresc!”, a mai transmis ministrul afacerilor interne.

Reacţia lui Carmen Dan a venit după ce, vineri, deputatul liberal Ovidiu Raeţchi a spus că ministrul afacerilor interne ar trebui să demisioneze după ce subordonaţii săi l-au “pierdut” de sub supraveghere pe omul de afaceri Avraham Morgenstern.

R.D.

NICIUN COMENTARIU