9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:00
No menu items!

Ce spune consilierul MS Ștefan Voinea despre acuzele privind publicarea datelor despre vaccinări

spot_img

Ștefan Voinea, consilierul onorific al ministrului Sănătății, cel care a publicat datele privind centrele de vaccinare, susține că nu a făcut nimic ilegal și că nu a fost întrebat, până acum, de niciun reprezentant al vreunei autorități de control despre acțiunile lui. El a admis însă că nu are o fișă a postului, deoarece nu este angajatul ministerului, dar că există documente prin care a cerut și a primit acordul la datele ministerului.

Ștefan Voinea a declarat, în emisiunea „Decisiv„, moderată de Cătălina Porumbel la Antena 3, că a a cerut acces la o adresă de IP fix, prin care să se poată conecta la Registrul Electronic Național al Vaccinării, de pe laptopul personal, în week-end-ul care a trecut.

  • Nu am avut 200 de accesări, nici pe departe, dar contul aparține Ministerului Sănătății și am avut acceptul secretarului de stat Andreea Moldovan, care are în subordine INSP, să utilizez acest cont. Nu există în RENV date cu privire la persoane, nume, ci sunt doar niște date statistice pe ca le puteți vedea pe data.gov.ro.
  • Pe mine până acum, în afară de presă, nu m-a întrebat nimeni nimic, nici Corpul de control sau alte organe de control/verificări. Am explicat toate aceste lucruri, tot ce am făcut și ministrului, și doamnei secretar de stat.
  • O spun cu siguranță, nu am încălcat nicio lege. Noi am publicat niște date deschise, este hilar că am supărat atâtea persoane, pot să vă spun însă că NU ne vom opri în a publica astfel de date.
  • Nu am fișă de post pentru că sunt consilier onorific și nu cred că ar trebui să am fișă de post. Responsabilitățile mele sunt cuprinse în documente care arată rolul meu în procesul de transparentizare a datelor, ministerul le-a pus la dispoziția persoanelor care le-au cerut.
  • Nu, nu aveam nevoie de certificat ORNISS – am cerut această opinie – datele din registrul de vaccinări nu sunt înregistrate ca fiind secrete, nu e nevoie de astfel de certificat, dar nu vă pot da detalii despre asta acum. Nu am semnat niciun instructaj și nici nu mi-au fost prezentate procedurile privind manipularea datelor, pentru că nu este nevoie de asta pentru calitatea de consilier onorific.

Întrebat în finalul intervenției, de Cătălina Porumbel, dacă demisionează în urma acestui scandal, Ștefan Voinea a spus că nu, nu va face acest lucru decât dacă se stabilește de către o autoritate de control că a greșit.