7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 3:27
No menu items!

Ce se ascunde în spatele tranzacției cu activele Mechel din România

spot_img

 

Ce se ascunde în spatele tranzacției cu activele Mechel din România. Exclusiv
foto: adevarul.ro

Gigantul rus Mechel a renunțat la activele din România pentru a-și curăța bilanțul contabil, sub presiunea creditorilor, a declarat, pentru Sursa Zilei, un om de afaceri implicat în domeniul siderurgiei, care a solicitat anonimatul.

OAO Mechel a contractat, în urmă cu câțiva ani, un credit sindicalizat de aproximativ 9 miliarde de euro pentru dezvoltarea Complexului Carbonifer Elga, din Siberia, considerată drept cea mai mare exploatare de cărbuni din lume. Principala bancă din grupul creditorilor este VTB Bank, care face parte dintr-un grup financiar foarte puternic, deținut de guvernul Federației Ruse.

Igor Zyuzin, președintele grupului Mechel, a avut dificultăți în returnarea unei părți din credit, pe fondul scăderii pieței metalurigice înregistrate anul trecut. Urmarea a fost intrarea reprezentanților VTB în consiliul de conducere al Mechel. Pus în fața unui creditor de talia Kremlinului, Zyuzin a trebuit să vină cu soluții.

Una dintre soluțiile lui Zyuzin a fost scoaterea din portofoliu a activelor din România, pentru a curăța bilanțul contabil și pentru a-și ameliora raportările financiare. Tranzacția a presupus transferul a cinci societăți din industria metalurgică spre Mazur Investments International – un offshore din Cipru.

Pe 19 februarie, Mechel a anunțat încheierea unor contracte prin care au fost transferate toate acțiunile deținute la activele din Romania către compania românească Invest Nikarom SRL, la un preț de 230 de lei. Cele cinci întreprinderi în cauză sunt Ductil Steel SA, Mechel Câmpia Turzii SA, Mechel Târgoviște SA, Mechel East Europe Metalurgical Division SRL și Laminorul SA.

Atât firma din Cipru, cât și Invest Nikarom SRL sunt controlate de persoane din anturajul lui Igor Zyuzin. Firma românească este controlată în acte de Victor Chumakov şi Svet­lana Chumakova, părinții Olgăi Chumakova, reprezentant official al Mechel România.

Pe data de 5 februarie 2013, Oleg Shvedakov a fost numit reprezentant permanent al președinte și director general al Mechel East Europe Metalurgical Division SRL și membru în Consiliul de Administrație al Mechel Târgoviște SA, potrivit unei raportări către Bursa de Valori București. Shvedakov este cetățean rus, născut în 1973, cu domiciliul oficial în Cheliabinsk.

Potrivit omului de afaceri citat, Shvedakov este partenerul de viață al Olgăi Chumakova.

Prin aceste tranzacții dubioase, Zyuzin a reușit să-și mențină controlul asupra acestor active și să le scoată din portofoliul companiei-mamă. O altă variantă ar fi fost lichidarea, prin vânzarea la bucată a terenurilor, utilajelor și a fierului vechi. Această metodă ar fi adus cash, dar pierderile pe care le-ar fi suferit acțiunile OAO Mechel la Bursa din New York prin insolvența unor societăți din grup ar fi fost mult mai mari. Astfel, creditorii au fost de acord cu această variantă.

Tot pe 19 februarie, Mechel Târgoviște SA a depus o cerere de insolvență la Tribunalul Dâmbovița, pentru a se proteja de creditorii deveniți nervoși. Instanța a aprobat procedura insolvenței, pe data de 22 februarie. Faptul că instanța a fixat termen și a rezolvat cererea la doar trei zile de la depunerea cererii arată forța de care dispun oamenii de afaceri ruși și modul concertat prin care au acționat în acest caz.

Din acest moment, miza cea mai mare pentru economia românească este ce se va întâmpla cu aceste întreprinderi. Într-un comunicat de presă recent, Evgeny Mikhel directorul general al OAO Mechel a afirmat că pierderea planificată la întreprinderile românești în 2013 era de 2,4 miliarde de ruble (60 mil euro).

Șvedakov l-a convins pe Zyuzin să încerce salvarea Mechel Târgoviște, însă acest pas va presupune lichidarea societăților din Câmpia Turzii și Brăila, a afirmat sursa citată. Deja, Șvedakov a început să vândă active și utilaje, în special în Rusia.

Chiar și așa, rentabilizarea Mechel Târgoviște este puțin probabilă, întrucât această societate nu mai poate face față competiției globale din punct de vedere tehnologic. Întreprinderile moderne beneficiază de un proces tehnologic integrat, de la cuptorul de topire a fierului vechi până la laminorul de unde se scoate produsul finit. La Târgoviște, elementele de pe acest lanț tehnologic sunt la distanță unele de altele, ceea ce înseamnă un consum suplimentar de resurse. În prezent, Mechel Târgoviște SA are capital propriu negativ, ceea ce înseamnă că insolvența era inevitabilă. Societățile deținute de Mechel România aveau anul trecut 5.000 de angajați, dintre care 2.000 la Târgoviște.

Vlad Bârleanu