9.9 C
București
duminică, 25 septembrie 2022 - 4:59
No menu items!

Ce politicieni au fost prezenți la concertul lui Roger Waters FOTO

spot_img

Politicienii autohtoni nu prea s-au înghesuit la concertul susţinut miercuri seară, la Bucureşti, de Roger Waters, în ciuda faptului că însuşi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a întâlnit cu artistul.

Gestul simbolic de dărâmare a unei mici părţi din zidul Casei Poporului- aluzie la tema spectacolului, The Wall, făcut de Zgonea şi Waters, a dus probabil şi la întârzierea cu aproape o jumătate de oră a concertului, motiv pentru care cei prezenţi au scandat minute bune „Zgonea, lasă-l pe Roger să vină pe scenă” .

Printre cei aproximativ 50.000 de oameni prezenţi în Piaţa Constituţiei să asiste la spectacolul anului în România, şi-au făcut totuşi apariţia şi câţiva politicieni, fani ai celebrei Pink Floyd. În ţinute relaxate, departe de cravatele şi sacourile de parlamentari, lângă scenă s-au așezat vicepreşedintele Comisiei Juridice, Florin Iordache (PSD), deputatul de Buzău, Marcel Ciolacu (PSD), udemeristul Laszlo Borbely, dar şi deputatul Costică Canacheu (PDL).

Mi-a plăcut foarte mult Pink Floyd. Nu puteam rata, aşadar, concertul lui Roger Waters, mai ales că se anunţa un spectacol pe cinste, cum rar s-a văzut la Bucureşti. A fost impresionant!

Florin Iordache
deputat PSD (pentru Sursa Zilei)

Probabil că cei mai mulţi politicieni, dar şi angajaţi ai Parlamentului, au preferat să vadă spectacolul din clădirea Casei Poporului. La ora 20, deja balcoanele Parlamentului erau înţesate cu oameni, ba chiar în “loja” principală fuseseră scoase şi fotolii roşii dintr-o sală de şedinţă, semn că se dorea o vizionare cât mai comodă.

De altfel, Casa Poporului era luminată ca un pom de Crăciun, în aproape fiecare birou cu vedere la Piaţa Constituţiei fiind cineva care savura spectacolul. Nu numai la Parlament s-au făcut ore suplimentare în timpul concertului lui Roger Waters. La ministerele de finanţe şi mediu „s-a lucrat” din greu, inclusiv de-asupra, pe acoperişul clădirii, fiind extrem de mulţi spectatori. Doar clădirea Parchetului a rămas discretă, în beznă, câţiva spectatori fiind, ca și la vecinii lor de la finanţe și mediu, pe acoperiş.

Nicoleta Vera