19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:38
No menu items!

Ce planuri au Simona Halep și Horia Tecău la Rio

spot_img

Locul 2 feminin în clasamentul WTA şi câstigătorul Turneului Campionilor la dublu şi-au propus să aducă României medalii la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016. Cei doi vor face pereche la dublu mixt. Simona Halep va juca şi la simplu în timp ce Horia Tecău şi Florin Mergea vor evolua împreună la dublu.

Simona Halep şi Horia Tecău au fost sportivii care au strălucit la Gala Tenisului Românesc de joi seară, unde au fost desemnaţi cei mai buni jucători din 2015.

Simona Halep a declarat pentru Digi24: „Este unul dintre obiectivele mele mari în anul următor. Îmi doresc să joc și mixt cu Horia sau cu Florin dar cu Horia ca am mai jucat cu el și ne știm cât de cât. Sper să aducem o medalie țării”.

Horia Tecău: „La olimpiadă voi participa în două probe. Este foarte important pentru noi, pentru palmaresul nostru, pentru România să căstigăm o medalie de aur la Rio. Avem șanse reale și la simplu fete si la dublu baieți si la dublumixt ”.

Ion Țiriac: „Dacă nu-ți cunoști partenerul o să fie mai greu, dar având în vedere valorile individuale pe hârtie, totdeauna exista o șansă ”.

S.Halep şi H.Tecău au mai evoluat împreună în 2015 la dublumixt la US Open, dar ar putea să facă pereche si la Roland Garros sau la Wimbledon.