4 C
București
miercuri, 1 decembrie 2021 - 23:03
No menu items!

Ce nu trebuie să lipsească din pantofarul unei femei?

spot_img

Ce nu trebuie să lipsească din pantofarul unei femei?

Se apropie primăvara, iar, la capitolul încălţăminte, varietatea şi calitatea sunt mai importante decât cantitatea. O pereche de pantofi cu toc, una de balerini şi una de pantofi sport sau ghete, sunt suficiente pentru a ne diversifica stilul, fără a ne obosi picioarele.

Înalte sau joase, din piele lucioasă sau întoarsă, cu fermoar sau şiret, ghetele reprezintă un accesoriu indispensabil. Potrivite oricărei vestimentaţii, arată chic şi cu fustă scurtă.

O pereche de pantofi cu toc este elementul indispensabil în garderoba unei femeie. Orice petrecere sau eveniment important are succesul garantat cu o pereche de pantofi negri cu toc. Alegere practică, se potrivesc oricărui tip de rochie, fustă sau pantaloni.

O femeie trebuie să aibă cel puţin două perechi de balerini confortabili. Casual sau eleganţi, accesorizaţi cu catarame sau funde, se potrivesc unei game variate de haine.

Mocasinii se potrivesc cel mai bine vestimentaţiei smart-casual. De diferite culori, texturi şi modele, mocasinii pot fi combinaţi cu jeanşi sau fuste elegante, în funcţie de stil şi libertate de exprimare.

Pantofii sport, comozi şi practici, reprezintă un accesoriu inedit. La picnic, în parc sau pe bicicletă, în funcţie de model, material şi culoare, pot fi purtaţi cu pantaloni scurţi, jeanşi sau fuste.

C.N.