16 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 17:00
No menu items!

Ce mai face DNA? A trimis în judecată un polițist care a anunțat un beach bar că va fi controlat și trei persoane care au obținut ilegal, acum 11 ani, fonduri pentru o păstrăvărie

spot_img

Procurorii DNA au avut mult de lucru în ultima vreme, așa că au comunicat, într-un buletin lunar, cazurile finalizate. Printre acestea, un polițist din Constanța care a anunțat patronii unui beach bar că vor fi controlați și trei persoane fizice care au accesat ilegal fonduri europene pentru o păstrăvărie din Brașov, în 2011.

DNA Constanța l-a trimis în judecată pe polițistul Mircea Relu Vizitiu, care era adjunctul IPJ Constanța și care a încheiat un aocrd de recunoaștere a vinovăției pentru că în vara anului 2020, „în contextul pregătirii unei acțiuni comune I.P.J. Constanța – A.N.P.C., inculpatul Vizitiu Mircea Relu le-ar fi informat pe cealaltă inculpată și pe o altă persoană despre iminența efectuării unui control pe plajele din municipiul Constanța unde acestea administrau împreună un beach bar. Controlul ar fi fost efectuat în dimineața zilei de 30 iulie 2020, dar nu ar fi fost vizată zona de plajă în care funcționa barul”.

După câteva luni, același polițist a anunțat o persoană, pe mesaje SMS, că împotriva ei ar fi fost formulată o plângere penală, comunicându-i acesteia atât autorul plângerii cât și infracțiunea reclamată. Polițistul a acceptat, în acordul de recunoaștere a vinovăției, o pedeapsă de un an și 5 luni închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

De la mare, la munte. Procurorii DNA Brașov au trimis în judecată trei persoane care au obținut ilegal fonduri europene, pentru o păstrăvărie. 

„În perioada 2011-2013, pe parcursul derulării proiectului finanțat din fonduri europene intitulat „Fermă de creștere intensivă a păstrăvilor și a sturionilor în sistem inside – outside”, unul dintre inculpați, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, la instigarea celui de-al doilea inculpat, ar fi depus la Centrul regional Brașov și la Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de management pentru P.O.P.A.M. mai multe documente false și/sau inexacte în susținerea cererilor de rambursare, obținând astfel pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.522.794 lei”, se mai arată în buletinul de presă al Direcției Naționale Anticorupție.

Marilena Nedelcu