22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:23
No menu items!

Ce le-a promis Guvernul și sindicatelor din Sănătate pentru a renunța la proteste

spot_img

Guvernul le-a promis, marți, sindicaliștilor din Sănătate mai multe măsuri pentru a stopa declanșarea unei greve, precum deblocarea angajărilor din sistem, eliminarea inechităţilor şi noul sistem de salarizare. 

Executivul a anunţat că prim-ministrul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Uniunii Sindicale Sanitas, pentru a dialoga pe tema priorităţilor de finanţare din sistemul medical.

”Principalele priorităţi asupra cărora au fost agreate soluţii vizează deblocarea angajărilor din sistem, eliminarea inechităţilor şi noul sistem de salarizare. Astfel, prin memorandum promovat de ministerul Sănătăţii, Guvernul va aproba deblocarea a 14.000 de posturi din sistemul medical, demers iniţiat deja la nivelul sistemului Educaţiei, ambele domenii reprezentând priorităţi ale Coaliţiei de Guvernare. Vor fi alocate finanţările necesare pentru a completa plata voucherele de vacanţă pentru toţi angajaţii din sistem”, a transmis Executivul.

Pentru acoperirea integrală a majorărilor salariale din sistemul medical, Guvernul va adopta actul normativ prin care se va majora prin aducerea la acelaşi nivel maxim a tuturor angajaţilor care se regăsesc în Anexa 2 la Legea 153/2017, inclusiv personalul din categoria asistenţei sociale.

Potrivit Executivului, ”din perspectiva noii legi a salarizării, vor fi refăcute ierarhizările de personal, pentru a elimina inechităţile şi a repoziţiona asistenţii medicali în viitoarea grilă. Recunoaşterea rolului important al asistenţilor medicali în funcţionarea sistemului de sănătate publică se va regăsi în viitorul program de guvernare. Pentru a asigura continuitatea activităţii în spitalele din reţeaua CFR  care urmează să fie transferate la autorităţile locale, va fi garantată menţinerea locurilor de muncă pentru personalul actual şi vor fi luate măsuri de creştere a calităţii serviciilor medicale”.

Reprezentanţii Guvernului au convenit să finalizeze negocierile pentru noul contract colectiv de muncă.

”În cadrul discuţiilor, a fost convenită necesitatea unei mai bune gestionări a situaţiei concediilor medicale. Dialogul va continua, pentru implementarea soluţiilor necesare pentru a îmbunătăţi situaţia serviciilor oferite de sistemul medical din România”, a mai adăugat Guvernul.

La întâlnire au mai participat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, şi consilierul onorific al premierului, Nelu Tătaru.

                                                                                                               Adina Silav