13.1 C
București
duminică, 24 octombrie 2021 - 3:19

Ce le-a declarat procurorilor președintele CCR, Augustin Zegrean

spot_img

Președintele CCR Augustin Zegrean a fost audiat în dosarul eratei curții, referitoare la referendumul din 2012, de demitere a președintelui Băsescu

Augustin-Zegrean

Erata a fost întocmită la mine în birou, dar nu a fost noaptea, așa cum se spune, a fost dimineața. A fost o eroare, era setat greșit calculatorul și asta se poate verifica. Era de la hotărârea numărul 3, iar hotărârea finală prin care s-a stabilit dacă referendumul este valabil sau nu este, e articolul 6, nu mai amestecați mere cu pere.

declarație Augustin Zegrean, președinte Curtea Constituțională

Zegrean a mai precizat că  decizia CCR nu stabilește rezultatul votului, sau cum a fost înțeles acest rezultat de unii politicieni. Judecătorii Curții au primit de la BEC procesul verbal în care scria că au fost la vot 8 milioane de oameni, care reprezintă 46.24% din numărul cetățenilor înscriși în liste. Președintele CCR a mai subliniat că dacă ar fi dat altă decizie, poate ar fi trebuit să fie trași la răspundere.

Miercuri sunt aşteptaţi la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie alţi doi judecători ai Curţii Constituţionale, unul dintre aceştia fiind Petre Lăzăroiu. În dosarul cunoscut ca “erata” au fost audiaţi, până în prezent, Tudorel Toader, Acsinte Gaspar, Aspazia Cojocaru, Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, şi Toni Neacşu, fost membru CSM.

În acest caz, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fac cercetări şi audiază mai multe persoane, în calitate de martori, printre care şi foşti sau actuali judecătorii de la Curtea Constituţională, dosarul fiind redeschis, în urma unei sesizări, după ce iniţial cauza a fost închisă. Ancheta vizează modul în care judecătorii Curţii Constituţionale au emis, în 2012, hotărârea de invalidare a rezultatului referendumului privind demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu.