10.4 C
București
vineri, 22 octombrie 2021 - 10:01

Ce investiții aberante a făcut Elena Udrea la Nana. DOCUMENTE OFICIALE

spot_img

Foștii miniștri Vasile Blaga, Traian Igaș, Gheorghe Ialomițianu și Elena Udrea au alocat bani pentru podețe și un stadion la Nana

Coman_Udrea

Mai multe documente oficiale, care au legătură cu afacerile dubioase de la Nana, au fost prezentate în emisiunea Sinteza Zilei, duminică seara. Documentele arată că fostul premier Emil Boc și foștii miniștri Vasile Blaga, Traian Igaș, Gheorghe Ialomițianu, dar și Elena Udrea au alocat sume impresionante de bani din bugetul de stat pentru construirea unor podeţe şi chiar a unui stadion comunal la Nana.

Astfel, în cadrul “Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațul rural”, inițiat în 2006 și gestionat în totalitate de Elena Udrea, s-au alocat sume importante, începând cu 2009, 2010 și 2011. Programul a fost chiar prelungit de la 2 la 7 ani.

Prin mai multe hotărâri de guvern, din 2009 până în 2011, comuna Nana a primit finanțări pentru podețe, din bani de la bugetul de stat:

Hotărârea de Guvern 977/20 septembrie 2010 – 670.000 lei

Hotărârea de Guvern 1326/23 decembrie 2010 – 250.000 lei

Hotărârea de Guvern 192/2 martie 2011 – 470.000 lei

Hotărârea de Guvern 1215/14 decembrie 2011 – 100.000 lei

Datele acestor decizii arată clar că au fost inițiate la câteva luni după celebrele tăieri de salarii și pensii din timpul guvernului Boc.

M.N.