Ce îi îngrijorează cel mai mult pe români

Un sondaj realizat de IRES arată percepțiile românilor față de realitățile din țară

oameni-strada 

Un sondaj realizat recent de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES arată că cei mai mulți români consideră că cele mai grave probleme ale țării sunt corupția și sărăcia.

Potrivit sondajului, România este văzută ca o țară nesigură, cu cetățeni speriați, care pe termen scurt se confruntă cu riscul unui război, iar pe termen lung și mediu cu riscul unei crize economice cronicizate.

În România crește percepția iminenței unor riscuri și, alături de aceasta, se dezvoltă o situație de incertitudine care face să crească neîncrederea în societate și o neliniște legată de securitatea individuală sau posibilitatea controlului propriului destin. Românii dezvoltă comportamente adaptative care, în multe situații, prelungesc iluzii sociale sau, în altele, accentuează pierderi masive de capital uman, cum ar fi cea de a căuta siguranța în alte societăți prin migrație internațională. Riscuri precum nesiguranța locului de muncă sau riscul legat de șomaj sunt cele cu care ne-am obișnuit în ultimele decenii, dar la ele se adaugă mai nou terorismul, riscurile alimentare, poluarea, accidentele nucleare. Românii sunt tot mai speriați de traficul și consumul de droguri sau de riscul unui război în zonă.

CITEȘTE AICI SONDAJUL INTEGRAL

Olimpia Diaconiuc

NICIUN COMENTARIU