13.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 20:35
No menu items!

Ce e în neregulă cu Armata Română?

spot_img

Peste 800 de persoane care au primit ilegal grade militare au fost degradate de către ministrul apărării, Corneliu Dobriţoiu.

Persoanele degradate sunt, în mare măsură, politicieni şi apropiaţi ai PDL, iar ministrul apărării, Corneliu Dobriţoiu a semnat ordine de revocare a gradelor primite în perioada 2010 – 2012. Este vorba despre oameni care au fost avansaţi în grad până la cel de colonel plin fără a fi efectuat nici măcar stagiul militar. Alte persoane avansate peste rând nu aveau decât gradul de soldat. Un exemplu notoriu, ziaristul Robert Turcescu a primit gradul de colonel, fără să fi efectuat un minut de armata la viaţa lui. Înainte ca ministrul Dobriţoiu să fi anunţat aceste degradări , trei dintre persoanele care au primit grade şi au cerut retragerea gradelor. Este vorba de fostul procuror general Laura Codruţa Kovesi, ziaristul Robert Turcescu şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Ancheta continuă pentru a stabili numărul exact şi condiţiile în care s-a făcut avansarea. Oricum, situaţia ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă, emise în anii 2011 şi 2012, şi care nu îndeplinesc condiţiile legale, este după cum urmează: a)persoane care au fost înaintate în grad în anul 2011: 316;b) persoane cărora li s-au acordat grade în rezervă în anul 2011: 426; c)persoane care au fost înaintate în grad în anul 2012: 77; d)persoane cărora li s-au acordat grade în rezervă în anul 2012: 16.

Situaţiile nominale cu persoanele care au beneficiat de avansări sau acordări de grade în rezervă, în cazul cărora s-au constatat nereguli, sunt publicate integral pe pagina din Internet a Ministerului Apărării Naţionale, www.mapn.ro.

Mulţi dintre aceşti colonei au fost numiţi în secret de fostul ministru al apărării, Gabriel Oprea, şi el un general care a avansat la fără frecvenţă până la patru stele în Armata Română, demonstrând că nimic nu e mai valoros, nici experienţa tactică, nici câmpul de luptă când vine vorba despre un favorita al partidelor politice. 

Scandalul coloneilor se adaugă celui al generalilor. Aceştia sunt ridicaţi în grad de preşedinte care a pus stele pe umerii multor militari ale căror merite sunt mai degrabă politice. Astfel, Traian Băsescu a ridicat la gradul de general de armată ( cu patru stele ) 28 de militari, faţă de doar 24-Ion Iliescu şi 8-Emil Constantinescu. Şefii STS , SPP, SIE şi cel al Jandarmeriei au fost ridicaţi în grad de trei ori de Traian Băsescu.

Unele nume din lista generalilor lui Băsescu au fost implicate în afaceri dubioase sau în scandaluri mediatice. Costică Silion, de pildă, fostul şef al Jandarmeriei, a fost adus în preajma puterii de generalul Anghel Andreescu (naşul altui general, Pahonţu, din fruntea SPP-ului) şi înscăunat chiar de cel care l-a dat jos zilele trecute:Traian Băsescu. Ca o notă de culoare, Andreescu ( tot un general al lui Băsescu) era acuzat de corupţie, alături de Vasile Blaga în 2007 pe când acesta din urmă era ministru de Interne. Numele lui Silion a apărut într-un dosar de corupţie în care doi dintre subordonaţii săi direcţi au ajuns la DNA pentru că i-au ridicat generalului Silion un gard folosind militari în termen şi materiale de construcţie de la Jandarmerie. Acuzaţia a fost ridicată după ce Silion a spus că a acceptat ajutorul de bună-credinţă, fără a şti ce se ascunde în spate. 

Sergiu Medar a servit cu devotament preşedinţia în calitate de consilier şi şi-a primit steaua de general pentru aceasta însă a dat bir cu fugiţii după ce a primit o stea de la Traian Băsescu, dar şi un tratament de caporal. 

Toate acestea arată că avansarea în grade militare, ca şi cea în grade academice are la bază dorinţa de a-i gratifica pe fidelii regimului în ciuda celor mai elementare grile de selecţie şi promovare. Avansarea pe criterii de grup de interese spune multe despre calitatea conducerii armatei şi despre politizarea acesteia. 

(S.S.)