17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 15:13
No menu items!

Ce discută Ponta cu Băsescu, joi, la Cotroceni

spot_img

Victor Ponta a anunţat că va discuta cu preşedintele Băsescu la întâlnirea de joi despre poziţia României referitoare la mecanismul financiar din perioada 2014-2020.

În opinia sa,  este foarte important ca Guvernul şi Parlamentul să aibă o poziţie comună asupra negocierilor. “O să discutăm despre poziţia României referitoare la mecanismul financiar multianual 2014-2020. Şi e bine să avem o poziţie cât mai puternică, am negociat de luni de zile, nu suntem singuri, ceea ce e foarte important când ai o negociere să nu rămâi singur la un moment dat, dar e foarte important să avem şi o poziţie comună, Guvern, Parlamentul din păcate nu lucrează în acest moment, dar imediat ce se strânge noul Parlament voi informa asupra stadiului negocierilor“, a explicat Ponta.

Premierul  va avea joi o nouă întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, în cadrul căreia şeful Guvernului va cere mandat pentru a reprezenta România la Summitul extraordinar al Consiliului Europei, care va avea loc pe 22-23 noiembrie la Bruxelles.
Victor Ponta şi Traian Băsescu au avut o întâlnire şi săptămâna trecută, la iniţiativa preşedintelui, în care au abordat teme legate de vizita delegaţiei Fondului Monetar Internaţional în România, de modul în care ţara noastră şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de instituţiile internaţionale şi de Mecanismul de Cooperare şi Verificare. (A.M)