6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 8:01
No menu items!

Ce au căutat procurorii DNA la Autoritatea Aeronautică Civilă. Vezi cine este denunțătorul

spot_img

Autoritatea Aeronautica

Procurorii DNA au descins la sediul Autorității Aeronautice Civile Române (AACR) pentru a cerceta, în principal, modul în care a fost concesionat Aeroportul Bacău uneia dintre firmele lui Nelu Iordache, pentru 34 de ani.

Potrivit unor surse judiciare, ancheta a pornit chiar de la denunţul făcut, din arest, de afacerist. Astfel, Autoritatea Aeronautică a aprobat, în 2010, pentru prima dată, un parteneriat public-privat pentru aeroportul din Bacău. Firma Blue Aero, care și-a adjudecat acest contract, avea ca acționar majoritar societatea Blue Air, care se lăuda la vremea respectivă cu investiţii viitoare de 45 de milioane de euro – terminal nou, modernizarea pistei, construirea unei parcări. Chiar dacă modernizarea nu s-a realizat, omul de afaceri a avut de câştigat – operatorul low-cost a transportat, anual, sute de mii de pasageri către diverse țări din UE. Caracterul de exclusivitate a operării aeroportului de către Blue Air şi transformarea acestuia în baza de operaţiuni a companiei lui Iordache a adus sume consistente în buzunarele controversatului om de afaceri. Din datele oficiale rezulta că, numai în 2012, terminalul aeroportului a fost tranzitat de peste 393.000 de pasageri, faţă de 120.000 cât era traficul înainte de preluarea aeroportului de către Blue Air.

Începând de la 1 noiembrie 2013, contractul de concesionare cu firma Blue Aero, cea care făcea parte din grupul de firme al lui Nelu Iordache, a fost reziliat unilateral. Societatea concesionară are de plătit trei miliarde de lei vechi din penalități și alte trei miliarde de lei vechi pentru chirii, dar contestaţiile încă se mai judecă prin instanţele din Bacău.

Ioana Theodoru