Ce ar face judecătorul lui Dan Voiculescu pentru a aduce statului banii spălaţi de infractori

Creanţa Libia şi conturile externe ale Securităţii sunt primele pe lista magistratului Camelia Bogdan

Camelia Bogdan_SZ 2 

Judecătorul Camelia Bogdan a criticat aspru, la o dezbatere Freedom House, privind confiscarea extinsă, modul în care colegii săi magistraţi, dar şi poliţiştii judiciarişti, aplică texte de lege obligatorii, vechi şi de mai mulţi ani, în domeniul recuperării prejudiciului dar şi al confiscării produsului infracţiunilor.

În auditoriu se aflau nu doar judecătorul Charles Duchaine, directorul Agenţiei pentru Gestionarea şi Recuperarea Bunurilor Sechestrate şi Confiscate (Franţa) şi Cornel Călinescu, directorul Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor Provenite din Infracţiuni (Ministerul Justiţiei), ci şi Horaţiu Radu, agentul Guvernului la CJUE, experţi Moneyval şi jurnalişti. 

Judecătorul Camelia Bogdan a schematizat, din punctul său de vedere, principalele vulnearabilităţi ale sistemului român de drept în domeniul recuperării produselor infracţiunii, vorbind nu doar despre instinctul infractorilor de a-şi trece averile pe numele altor persoane decât rudele (după definiţia Codului Penal), ci şi despre „inapetenţa” organelor judiciare în urmărirea beneficiarilor reali ai produselor infracţiunilor.

Un adevărat cutremur în acest domeniu a fost generat chiar de câteva sentinţe date de judecătorul Bogdan, dosare la care magistratul a făcut referire tangenţial în expunerea opiniei sale: Rafo-Carom, ICA, Loteria 1.

Dezinteresul autorităților pentru recuperarea „Creanței Libia”

Judecătorul a constatat că produsul infracţiunii rămâne neidentificat atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată, uneori din cauza piedicilor în obţinerea de informaţii bancare ori a unui cadastru centralizat, alteori pentru că nu se fac investigaţii serioase care să conducă până la beneficiarul real.

Magistratul a indicat drept vulnerabilitate însăşi absenţa unei practici în privinţa indisponibilizării produsului infracţiunii, din cauza organelor judiciare care nu dispun măsuri asigurătorii, deşi sunt obligate prin lege, sub pretextul că inculpatul nu are nimic pe numele lui.

creanta libia

Camelia Bogdan caracterizează drept o „inapetenţă” lipsa de interes a autorităţilor judiciare în recuperarea fondurilor sifonate şi care ar fi trebuit să alimenteze bugetul de stat, dând drept exemplu cele 85 de milioane USD aferente creanţei Libia (dosarul Rompetrol), ori fondurile existente în companiile care derulau la 22 decembrie 1989 afaceri în numele statului român (dosarul ICA).

Judecătorul Bogdan a observat că sunt trimise în judecată dosare în care nu sunt analizate fluxurile produsului infracţiunii şi nici nu sunt luate măsuri asiguratorii obligatorii prin legea privind combaterea evaziunii fiscale. Exemplul în acest caz a fost chiar dosarul „Loteria 1”, unde în opinia sa trebuia analizată oportunitatea unor “noi investigaţii în vederea confiscării speciale după soluţionarea definitivă”.

ALTE VULNERABILITĂŢI

• lipsa cadrului legal care să permită partajarea bunurilor confiscate şi lipsa stipulării clare a destinaţiei acestor fonduri

• interpretarea eronată a art 44, alin 8, Constituţie care prevede prezumţia de dobândire licită a averii (în ciuda jurisprudenţei CEDO – Arcuri vs Italy, Salabiaku, Pham Hong vs France, Grayson şi Barnham vs UK, Paulet vs UK, Young vs UK, 6 mai 2014)

• neluarea măsurii asechestrului asigurător asupra bunurilor terţilor sub justificarea că au caracter personal constituind acuzaţii în materie penală (CEDO Dogmoch vs Germany, Silickiene vs Litjaunia, Welch vs UK)

• eludarea de către judecător a obligaţiilor pe care le au organele judiciare (procuror) pentru absenţa investigaţiilor economice paralele pentru identificarea sechestrarea, confiscarea produselor infracţiunii)

Judecătorul susţine că ordinele de sechestru/confiscare sunt inefective, organul judiciar care a dispus ordinul neputând să supravegheze îndeplinirea acestuia. Un exemplu furnizat de magistrat a fost chiar sentinţa din dosarul Rafo-Carom (12 ani de închisoare pentru Marian Iancu ş.a.) prin care ceruse instanţei inferioare în grad să facă mai multe comisii rogatorii.

În Franţa funcţionează din 2011 Agenţia pentru Gestionarea şi Recuperarea Bunurilor Sechestrate şi Confiscate care, cu un cadru legislativ mult mai puţin generos, a ajuns la performanţa de a confisca şi vinde chiar şi moştenirile inculpaţilor. „S-a întâmplat să găsesc într-un astfel de imobil moştenit robinete din aur, alţi pereţi, acoperiş… îmbunătăţiri şi investiţii exorbitante care au fost aduse casei „bunicului”. Vă imaginaţi că nu a rămas la proprietar, ci a fost valorificată oricât de şocant vi s-ar părea. Imobiliarele sunt ruina acestor cazuri, mai ales că majoritatea „clienţilor” noştri nu au chiar cele mai bune gusturi. Noi am creat un serviciu special pentru administrarea imobilelor şi avem peste 100 în administrare”, a afirmat judecătorul Charles Duchaine, directorul Agenţiei franceze care a adus la bugetul statului în 4 ani peste 103 milioane euro, în condiţiile în care reuşete să valorifice mai bine de jumătate din bunurile confiscate anual. Legea unei astfel de Agenţii care să funcţioneze în România va fi gata până la finalul lunii martie.

Mihaela Chiper

NICIUN COMENTARIU