13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 22:02
No menu items!

Ce admiră “țarul” Putin la SUA / VIDEO

spot_img

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a îndemnat pe americani să nu-l considere un „ţar” autocrat, într-un interviu acordat postului CBS News înaintea vizitei sale la Adunarea Generală a ONU de la New York, unde va susţine un discurs.

Putin a fost întrebat de Charlie Rose de la CBS dacă este potrivit, în opinia sa, să i se spună ţar – titlul monarhilor Rusiei de dinaintea revoluţiei bolşevice.

„Nu, nu mi se potriveşte. Nu este important cum mi se spune, indiferent că este vorba despre simpatizanţi, prieteni sau oponenţi”, i-a răspuns Putin, potrivit unui fragment din interviu, tradus din rusă, citat de postul Radio Free Europe-Radio Liberty.

Întrebat ce admiră cel mai mult la Statele Unite, Putin a răspuns că-i place „mintea deschisă” a americanilor.

Deschiderea lor – deschiderea şi mintea deschisă -, pentru că le permite să descătuşeze potenţialul intern al poporului. Iar mulţumită acestui lucru, America a atins asemenea rezultate uimitoare în dezvoltarea ţării.

Vladimir Putin

Interviul urmează să fie difuzat integral duminică.