10 C
București
vineri, 22 octombrie 2021 - 6:23

Ce achiziții noi de comunicații face Parlamentul în vacanță

spot_img

Camera Deputaţilor cumpără un sistem nou de vot electronic, sonorizare, traducere simultană, comunicaţii audio, video şi date pentru sala de plen și retehnologizează ascensoarele din Palatul Parlamentului

Parlament gol_SZ

Senatul face mai puține cumpărături în vara aceasta, timbre securizate pentru acces auto, dar şi carduri de acces.

Potrivit anunțului postat pe site-ul Camerei Deputaţilor, forul legislativ vrea să cumpere un sistem integrat de conferinţă, vot electronic, sonorizare, traducere simultană, comunicaţii audio, video şi date în sala de plen. Valoarea estimată, fără TVA, a acestui sistem este de 1,935,483.87 lei. Licitația va fi deschisă.

Tot deputații au nevoie de lucrări de retehnologizare a lifturilor din cadrul Palatul Parlamentului, valoarea estimată fiind de 1,524,193.54 lei, din care: 1.512.096,77 lei pentru lucrările de retehnologizare şi 12.096,77 lei pentru documentaţia tehnică aferentă.

Senatul cumpără 5.000 de timbre securizate pentru acces auto, care sunt autocolante, cu diametrul de 25 mm, de culoare argintie, cu stema Senatului şi cu textul “ACCES” – de culoare neagră. Senatorii au nevoie și de  2.000 de carduri de acces din material PVC laminat lucios de culoare albă şi cu imprimare prin retransfer direct pe card, dar şi 1.650 de becuri led la care perioada de garanţie este de 24 de luni.