15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 17:23
No menu items!

Ce a spus Dan Barna despre versurile dedicate lui: „Dacă era Dan Barna preşedinte, nu mai venea nici pandemia”

spot_img

Copreședintele USR PLUS Dan Barna a fost prezent la la lansarea albumului trupei Lunatic cu piesa ”Fericiţi în România” care cuprinde versuri precum ”Dacă era Dan Barna preşedinte, nu mai venea nici pandemia / Eram imuni la sărăcie şi trăiam fericiţi în România”.

Barna a declarat că totul a fost o surpriză din partea colegilor, de ziua lui.

”Dragii mei colegi de la birou au decis ca, decât să îmi cumpere un ce ştii ce obiect de pierdut prin sertar, mai bine mă invită, surpriză, la o terasă unde întâmplator, formaţia Lunatic îşi lansa, în primul lor concert ever, albumul pe care este şi piesa cu «Fericiti in Romania», în care sunt linii bune de umor pe seama mea. A fost unul dintre cele mai frumoase şi inspirate cadouri primite vreodată, iar pentru membrii formatiei a fost un moment foarte hazliu când s-au trezit cu mine în faţa scenei”, a spus Dan Barna.

Piesa cuprinde versuri ca ”Dacă era Dan Barna preşedinte, nu mai venea nici pandemia / Eram imuni la sărăcie şi trăiam fericiţi în România / (…) Dacă era Dan Barna preşedinte, mergeau corupţii singuri la-nchisoare şi pentru toate câte ne-au făcut / Ne-ar fi cerut pe rând la toţi iertare / (…) doar Barna ar fi putut să scape România de hoţie”.

”Fericiţi în România” a fost sloganul de campanie al lui Dan Barna când a candidat la alegerile prezidenţiale.

În 7 august 2019, Dan Barna a afirmat că, dacă el ar fi fost preşedintele României, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat, pentru că acolo nu a fost vorba despre greşeala unui om, ci despre o problemă de sistem.