12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 1:47
No menu items!

CCR a decis: Legea avertizorilor de integritate e constituţională

spot_img

Curtea Constituţională a respins miercuri, cu unanimitate, sesizarea USR în legătură cu Legea privind protecţia avertizorilor în interes public.

Potrivit CCR, sesizarea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

„În ședința din 13 iulie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.1 alin.(4), (6) și (7) și art.19 din Legea privind protecția avertizorilor în interes public, precum și legea în ansamblul său sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În esență, Curtea a statuat că rolul avertizorului de integritate este acela de a dezvălui și a comunica faptele de încălcare a legii realizate în cadrul unei organizații. Această comunicare se face fie printr-o raportare internă/externă la nivelul respectivei organizații, fie prin divulgare publică. Legiuitorul a ales ca activitățile de raportare internă/externă și divulgare publică să se realizeze succesiv, și nu concomitent, protejând atât entitatea care face obiectul legii, cât și starea de legalitate în care aceasta trebuie să își desfășoare activitatea. Prin urmare, legea disciplinează conduita avertizorului de integritate, fără a afecta posibilitatea sa de a divulga public informațiile ce fac obiectul legii și fără a aduce atingere dispozițiilor privind normele de procedură penală referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală. Asemenea reguli procedurale nu fac decât să întărească rolul avertizorului de integritate în societate și să îl responsabilizeze în activitatea desfășurată. Stabilirea unei proceduri în realizarea activității de raportare/divulgare publică a informațiilor care intră în sfera de aplicare a legii, precum și delimitarea în funcție de criterii obiective a unor etape aferente acestei activități nu aduc atingere protecției juridice a avertizorului de integritate. Totodată, Curtea a statuat că noua reglementare, stabilind măsuri de protecție, sprijin și reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecție juridică al acestuia.

Decizia este definitivă și general obligatorie”, se arată în comunicatul CCR.

CCR a judecat, astăzi, 13 iulie, în loc de 21 septembrie, cum era termenul inițial, sesizarea privind Legea avertizorului de integritate, pe care a cerut-o modificată și șefa EPPO, Laura Codruța Kovesi. 

Procurorul-şef al Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, anunţase că ia în calcul posibilitatea sesizării Comisiei Europene pentru activarea mecanismului de condiţionarea a fondurilor europene de statul de drept în România din cauza modului în care a fost transpusă directiva privind avertizorii de integritate.

În schimb, Avocatul Poporului, instituție condusă de Renate Weber, a transmis săptămâna trecută că a refuzat cererea mai multor ONG-uri de a ataca la CCR Legea avertizorului de integritate, motivând că „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”.

Mai mult, instituția Avocatului Poporului a susținut că argumentul cum că articolul 1 din noua lege ar fi neclar nu e de natură să încalce Legea fundamentală.

USR sesizase CCR cu privire la această lege pe motiv că „forma impusă de coaliţia PSD-PNL-UDMR slăbeşte considerabil protecţia persoanelor ce vor să dezvăluie neregulile din instituţiile publice şi ridică obstacole considerabile în obţinerea fondurilor din PNRR”.

În sesizare sunt invocate patru argumente de neconstituţionalitate, printre care încălcarea obligaţiilor asumate în momentul aderării la Uniunea Europeană şi lipsa de claritate şi predictibilitate a unor prevederi.

Legea privind protecţia avertizorilor în interes public vizează persoanele care raportează încălcări ale legii. Proiectul, iniţiat de Guvern, stabileşte cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat.

                                                                                                                    Adina Silav