2.6 C
București
joi, 12 decembrie 2024 - 4:13
No menu items!

CCIR solicită o legislație predictibilă și respingerea modificării Codului Muncii

spot_img

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), a afirmat că este nevoie cel puțin de predictibilitate a legislației pentru ca firmele românești să poată avea succes pe piețele externe, dar și de legea Parteneriatului Public–Privat sau de legea holdingurilor.

Daraban a făcut această declarație joi seară, în București, la Gala Topului Național al Firmelor.

Principalele declarații ale lui Daraban:

  • Trebuie ca noi, agenții economici și în special agenții economici cu capital românesc, să ne orientăm către piețele extra-europene pentru că știți bine că 70% din comerțul extern al României este către țările UE – de fapt, nici nu-l mai putem numi comerț exterior, este comerț intracomunitar – 15% către țările europene non-UE și – dacă am avea un planiglob să ne uităm și la restul planetei – 15% mi se pare extrem de puțin. Cred că putem să ieșim cu curaj în străinătate, să încercăm să avem și noi acest spirit de conquistadori, să putem accesa acele liste să zicem compatibile cu capacitatea oamenilor de afaceri din România de a face business.
  • Noi dorim ca Președintele (n.r. Klaus Iohannis) să fie garantul predictibilității României – predictibilitate și în sectorul economic. Nu pot să spun că prevederile noii ordonanțe de schimbare a Codului Fiscal sunt rele. Dar mă întreb: cu ușurința cu care s-a dat, la nicio lună de la schimbarea Codului Fiscal, ne punem întrebarea dacă nu cumva, cu aceeași ușurință, se pot retrage aceste facilități. Și unde mai vorbim de predictibilitate?
  • Nu în ultimul rând, nu am văzut, mai ales că ne află și într-o perioadă de manifestații stradale, nu am văzut pe nimeni legat de vreun stâlp, de vreun gard, să ceară modificarea Codului Muncii. Nu am înțeles de această lege, această decizie a reprezentat agenda prioritară a Senatului României. Și nu o să o înțeleg. Cred că nu era de actualitate și solicităm parlamentarilor ca la Camera Deputaților acest proiect de lege să fie respins! Nu vreau să intrăm în jocul de uzură, să umblăm pe articole la un Cod al Muncii votat acum 4 ani. Vreau să fie respinsă legea! Pur și simplu!
  • Cred că aceste lucruri sunt foarte importante pentru predictibilitatea României, pentru că noi ca promotori ai mediului de afaceri în străinătate avem nevoie de cartușe. Unul dintre cartușe este această predictibilitate. Nu mai vorbesc că ne-ar trebui mai multe cartușe: ne-ar trebui și o lege a Parteneriatului Public – Privat, o lege a Holdingului, ne-ar mai trebui mai multe cartușe. Haideți să ne axăm pe această predictibilitate pe care cred că la ora actuală numai Președinția României o mai poate garanta.

Firmele premiate joi au fost grupate pe șase domenii mari de activitate 183 de subdomenii.

Cele 6.630 de societăți luate în calcul au o cifră totală de afaceri de 115,6 miliarde de euro și un profit din exploatare de 9,1 miliarde de euro, și 1,06 milioane de angajați.

Locul 1 a fost acordat unui număr de 941 de firme cu 52,4 miliarde de euro cifră de afaceri, pe locul 2 sunt 815 firme cu 24 de miliarde de euro, pe locul 3 sunt 743 cu 10,9 miliarde de euro cifră de afaceri.