14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 16:32
No menu items!

Cine este noul ministru al finanțelor din Guvernul Cîțu. Alexandru Nazare, rol-cheie în aducerea Centrului Cyber al UE la București

spot_img

Alexandru Nazare va fi ministrul finanțelor în Guvernul Florin Cîțu, o soluție de ultim moment menită să împace taberele din PNL, el impunându-se în fața lui Marcel Boloș ori Bogdan Huțuca.

În vârstă de 40 de ani, Alexandru Nazare este cunoscut pentru mandatul său de ministru al Transporturilor (2012) și pentru poziția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor, în perioada aprilie – noiembrie 2010.

Alexandru Nazare este absolvent al SNSPA (2005) și al European College of Liberal Arts – Berlin (2004). Are un master în Administrație Publică la Hertie School of Governance (2017). A fost ministrul Transporturilor în guvernul Ungureanu (februarie – mai 2012), perioadă scurtă în care a lansat licitații ale unor mari proiecte de infrastructură.

În acest an, Nazare a fost reprezentant special al României în dosarul de candidatură pentru găzduirea de către București a Centrului Cyber al UE. Pe 10 decembrie, Consiliul UE a decis că aplicația României este câștigătoare, Centrul Cyber devenind prima agenție europeană găzduită de țara noastră.

În perioada 2019 – 2020, Alexandru Nazare a fost consilier al ministrului transporturilor, Lucian Bode, și membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Mandatele de ministru, secretar de stat și subsecretar de stat la Ministerul Transporturilor și la Departamentul pentru Afaceri Europene, dar și mandatul parțial de europarlamentar l-au făcut cunoscut pe Alexandru Nazare partenerilor instituționali ai României – Comisia Europeană, Banca Mondială, FMI, BEI și BERD. 

La alegerile din 6 decembrie, Nazare a fost ales senator pe listele PNL, după ce în mandatul 2012 – 2016 a fost deputat PDL de Brăila.

În calitate de ministru al Transporturilor, a negociat și obținut o finanțare de 800 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru proiecte de modernizare a căilor ferate și a scos la licitație mai multe tronsoane de autostradă finanțate cu fonduri UE în valoare de 850 de milioane de euro. Din mandatul său datează licitațiile pentru refacerea vechilor studii de fezabilitate pentru autostrăzile Sibiu-Pitești și Comarnic – Brașov. Guvernul Ponta a anulat licitațiile în 2012.

Ca secretar de stat la Ministerul Finanțelor a avut atribuții de negociator-șef din partea Ministerului pentru misiunile comune de evaluare cu instituțiile financiare internaționale și monitorizare a proiectelor cu finanțare externă.

Alexandru Nazare vorbește engleza și germana.