3.9 C
București
duminică, 5 decembrie 2021 - 16:08
No menu items!

Cazul Necolaiciuc detonează Tratatul de Extrădare cu SUA. Ministerul Justiției, obligat să ceară acordul americanilor într-un dosar privind achiziția de WC-uri ecologice

spot_img

Mihai Necolaiciuc, arestat

Tribunalul București a cerut, prin sentință definitivă, ca Minsterul Justiției să reactiveze Tratatul Bilateral cu SUA pe două noi dosare ale „baronului CFR”, chiar dacă Mihai Necolaiciuc nu se mai află în situațiile specifice extrădării. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au obținut în instanță declanșarea procedurii de extindere a acordului părții americane pentru două noi dosare aflate în curs de cercetare și acum, la un deceniu după încheierea contractelor păguboase pentru CFR.

Necolaiciuc a fost eliberat în urmă cu un an din arest preventiv, după ce mai mulți judecători i-au revocat pe rând cele patru mandate de arestare. Anchetele aflate încă în curs se referă la cumpărarea a 1.352 de WC-uri ecologice de la o firmă din Bascov, de lângă Pitești, care au costat CFR-ul, în 2001, peste 700.000 de euro. Pe lista achizițiilor aberante de la CFR se mai află și frigidere supraevaluate, lucrări de construcție facturate de mai multe ori și produse de birotică și papetărie de la douăsprezece firme, pentru 30.000 de euro.

Principiul inevitabilității răspunderii penale, care presupune că oricine săvârșește o infracțiune trebuie să răspundă penal, iar răspunderea penală este o consecință inevitabilă a săvârșirii unei infracțiuni, trebuie să își producă efectele chiar în situația acordării extrădării și inculpatul a fost pus în libertate de instanța națională.

Motivare Tribunalul Muncipiului București
14.06.20013

Așa au judecat două complete diferite de magistrați după două recursuri care au pus la grea încercare relațiile bilaterale cu Statele Unite ale Americii. În ambele cazuri, sentințele favorabile Parchetului au venit la două zile distanță (pe 14 și 16 iunie) și fac referire la contradicțiile din cazul lui Mihai Necolaiciuc: inculpatul nu se află sub puterea vreunui mandat de arestare preventivă sau mandat de executare, nefiind întrunite, în prealabil, condițiile legale privind extrădarea sa în vederea efectuării urmăririi penale pentru  fapta care face obiectul dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

În recurs însă, judecătorii Tribunalului București au decis că Ministerul Justiției este obligat să ceară extinderea motivelor de extrădare, chiar dacă Mihai Necolaiciuc a fost eliberat de mai bine de un an din arest preventiv. Judecătorii concluzionează chiar că n-ar mai fi nevoie de o nouă arestare preventivă pentru ca procurorii să-și poată continua ancheta. Ce spune textul de lege: „persoana care a fost extrădată în temeiul prezentului tratat, nu poate fi arestată, judecată sau pedepsită în statul solicitant decât pentru orice infracţiune pentru care autoritatea competentă a statului solicitat consimte ca persoana să fie arestată, judecată sau pedepsită”.

Noile dosare par să fi fost pierdute pe drumul Parchetelor, după ce DNA a renunțat să mai preia anchetele care-l priveau pe fostul director CFR. Dealtfel acum Necolaiciuc este judecat pentru abuz în serviciu în patru dosare finalizate de procurorii ancticorupție și pentru care directorul din alte vremuri la CFR și-ar dori conexarea procedurilor. Mandatele de arestare în lipsă au fost revocate de rând de instanță, deși în 2005, la scurt timp după ce a fost revocat din funcție, Necolaiciuc a fugit din țară. Mai întâi în Republica Moldova, fiind reperat de Interpol la scurt timp în Austria și apoi în SUA, West Palm Beach. Din 2007, Necolaiciuc a obținut amânarea timp de patru ani a procedurilor de predare, invocând inclusiv numeroase probleme medicale.

La data de 04.05.2007, lucrători de poliţie din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti − Biroul de Investigare a Fraudelor, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în anul 2003, conducerea CNCF CFR S.A., a achiziţionat în baza unor comenzi, cu încălcarea prevederilor legale, toalete ecologice de la S.C. DFS GRUP S.R.L. Bascov din jud. Argeş. Cu ocazia efectuării actelor premergătoare în cauză, s-a stabilit faptul că CNCF CFR S.A. a încheiat contractele nr. 310178/17.07.2001, respectiv 2663 şi 2664 din 19.06.2002 cu S.C. DORAN&FLORID SHOP S.R.L. Bascov, pentru cumpărarea unui număr de 1352 bucăţi toalete ecologice şi elemente euro wc, în valoare totală de 29.276.984.638 ROL.

 

Referat Extrădare Mihai Necolaiciuc
31.05.2013

Predat României în 2011, eliberat în 2012

Patru ani s-au străduit autoritățile române să obțină extrădarea lui Mihai Necolaiciuc, judecat în patru dosare diferite de fraude care ar însuma peste o sută de milioane de euro prejudiciu. Anchetele DNA au arătat că fostul director CFR brevetase, în cei patru ani de mandat, mai multe metode de fraudă. Într-unul din dosarele disjunse din cazul lui Necolaiciuc, procurorii anticorupție fac inventarul firmelor de casă. Primele condamnări pentru complicii din lotul Necolaiciuc au venit în 2011 și ele. Printre cei care ar fi participat la devalizarea CFR se află şi cumnatul controversatului afacerist Dumitru Creştin, Mihai Bătrânu, care, confor sentinței Tribunalului București, trebuie să execute şase de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu şi spălare de bani. Complice și condamnat este și Gabriel Preda, care a primit cinci ani de închisoare. Chiriac Tonea (condamnat și pentru șantajarea unui director Electrica) a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul CFR, deși a susținut că lucrează ca şofer pentru o firmă din Bucureşti care îi aparţine omului de afaceri Cristian Burci. DNA susține că în lanțul de achiziții erau introduse firme fantomă care participau la pretinse proceduri de licitație organizate prin Bursa Română de Mărfuri.

Mihaela Chiper

Foto Liviu Untaru