19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:41
No menu items!

Cazul a doi angajați dintr-un spital indian arată că sistemul imunitar face față reinfectării cu Sars-CoV-2

spot_img

Doi membri ai personalului medical dintr-un spital din India care au avut rezultate pozitive pentru noul coronavirus s-au reinfectat câteva luni mai târziu și nu au mai mai prezentat simptome, arată revista științifică Nature. Cercetătorii sunt convinși să reinfectările asimptomatice sunt mai frecvente decât o arată testele, dar și că sistemul imunitar funcționează cu brio chiar și când întâlnește o altă variantă de virus.

Angajații spitalului, un tânăr de 25 de ani și o femeie de 28 de ani, lucrau în secția COVID-19. Ambii au dat rezultate pozitive pentru SARS-CoV-2 în luna mai, deși niciunul nu a prezentat simptome. După ce au dat rezultate negative, s-au întors la muncă. Ambii au fost testați din nou pozitiv la aproximativ trei luni și jumătate după primul test pozitiv. Niciunul dintre ei nu a avut simptome, dar ambii au avut niveluri mai ridicate de virus decât în ​​luna mai.

Analiza genomică realizată de Vinod Scaria de la Institutul de Genomică și Biologie Integrativă din New Delhi și colegii săi a arătat că a doua variantă de SARS-CoV-2 era genetic diferită de primul virus care i-a infectat, ceea ce a demonstrat că angajații spitalului fuseseră reinfectați și că nu fuseseră doar evidențiate resturi de virus.

Rezultatele sugerează că reinfectiile asimptomatice sunt adesea subraportate, spun autorii.