17.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 0:19
No menu items!

Caz șocant la Constanța. Copil de 10 de ani, legat cu lanțuri pentru că „nu era cuminte”. Mama a venit cu ideea

spot_img

Un copil în vârstă de 10 ani a fost găsit legat de mâini şi de picioare, într-o locuinţă din oraşul constănţean Hârşova, iar mătuşa lui, cea care ar fi făcut această faptă, şi mama lui, care ar fi recomandat această soluţie, au fost reţinute pentru 24 de ore, relatează News.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat, vineri, că două femei, de 22 de ani şi de 32 de ani, au fost reţinute pentru 24 de ore, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal.

“La data de 16 noiembrie, la instigarea femeii de 32 de ani, femeia de 22 de ani ar fi lipsit de libertate în mod ilegal, un minor, de 10 ani, într-un imobil din oraşul Hârşova”, au precizat poliţiştii.

Cele două femei au fost încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că mama copilului era plecată la muncă în străinătate şi l-a lăsat pe băiat în grija surorii sale. Aceasta s-a plâns că băiatul nu este cuminte, nu o ascultă, iar mama copilului i-a sugerat să îl lege, ceea ce aceasta a şi făcut.

Copilul a fost găsit de o echipă din cadrul Primăriei Hârşova, care a fost sesizată de învăţătoarea băiatului care lipsea de mai multe zile de la școală. 

În momentul când echipa de la Primărie a intrat în locuinţă, copilul era într-o cameră şi avea mâinile legate cu o eşarfă, iar picioarele cu un lanţ. El le-a povestit poliţiştilor că fusese legat o singură zi. Între timp, mama copilului a revenit şi ea în ţară.

Poliţiştii i-au sesizat despre acest caz pe specialiştii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.

R. Dan