vineri, 23 octombrie 2020 - 3:38

Câte milioane de dolari vor fi confiscate de la inculpații din “Transferuri”

Programele candidaților PNL Buzău la alegerile parlamentare

Candidații organizației județene Buzău a Partidului Națio­nal Liberal au depus, ieri, la Biroul Electoral Județean, dosarele în vederea participării la alegerile parlamentare din 6...

Două localități din Cluj, la un pas de carantina totală

Autoritățile din Cluj propun intrarea în carantină a localităților Sic și Săvădisla, o decizie în acest sens urmând să fie luată joi seara, în...

Revoltă în PSD după ce fiul lui Cristian Popescu Piedone a fost impus pe listele pentru parlamentare

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, s-a declarat revoltat de impunerea de la centru pe un loc eligibil pe...

„Este pandemia secolului. Toate sistemele medicale din lume au clacat”

Managerul Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, susține că pandemia va mai dura încă 2 ani, iar soluția pentru a face față crizei...

Transferuri_SZ

Conform minutei deciziei Curții de Apel București, toți inculpații au de dat banii din transferuri înapoi, în afara de Gigi Nețoiu și Gică Popescu. În cazul ultimului este vorba despre un prejudiciu de 75.000 USD și de un altul de 1.000.000 USD pe care Gică Popescu le-ar fi adus prin transferurile fotbaliștilor Lucian Sânmărtean și Florin Bratu. Instanța a reținut însă că din suma aceasta trebuie scăzută cea achitată deja de Gică Popescu, 1.330.000 USD. Cei mai mulți bani îi vor da, la stat, Ioan Becali și Cristi Borcea.

Iată lista prejudiciilor stabilite de judecători:

  • Ioan Becali (6 ani și 4 luni închisoare) – 418.000 USD, 1.400.000 USD, 1.201.000 USD, 125.000 USD, 100.000 USD, 360.000 USD, 75.000 USD, 506.000 USD, 403.000 USD, 350.000 USD
  • Cristi Borcea (6 ani și 4 luni închisoare) – 169.667 USD, 593.750 USD, 80.000 USD, 213.000 USD, 124.500 USD, 32.167 USD, 29.200 USD
  • Victor Becali  (4 ani și 8 luni închisoare) – 1.201.000 USD, 125.000 USD, 350.000 USD
  • George Copos (3 ani și 8 luni închisoare) – 150.000 USD, 40.000 USD, 500.000 USD
  • Mihai Stoica (3 ani și 6 luni închisoare) – 550.000 USD, 125.000 USD
  • Jean Pădureanu (3 ani și 4 luni închisoare) – 112.000 USD, 87.000 USD

Decizia Curții de Apel este definitivă și executorie, așadar sumele de mai sus vor fi confiscate imediat de la inculpați. Totalul este de 9.422.368 USD.

Cristi Ciupercă

Șerban Nicolae a demisionat din PSD: Am fost tras pe tușă că așa vor adversarii politici

Senatorul Șerban Nicolae a decis să demsioneze din PSD, după ce nu a fost pus pe lista pentru alegerile parlamentare. Șerban Nicolae susține că el...

CCR se pronunță azi pe conflictul dintre Parlament și Parchetul General, în cazul dosarului deschis lui Tăriceanu

Curtea Constituţională a României s-ar putea pronunţa, astăzi, pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta...

Guvernul face angajări, în timp ce închide locuri de muncă în mediul privat

În plină criză economică și socială, care a dus la închiderea de zecii de mii de locuri de muncă, în sistemul public angajările pe...

Statul a distribuit doar 1,6% din măștile produse de utilajul de 1 milion de euro inaugurat cu fast de Orban

Doar 60.000 măști au fost distribuite din cele produse de utilajul de 1.000.000 euro, inaugurat cu mare fast de Orban. De ce s-au livrat...

Conducerea PSD a invalidat lista lui Oprișan. Liderul de la Vrancea: „Ciolacu nu e stăpân”

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marți, să invalideze lista candidaților PSD Vrancea la alegerile parlamenare, au declarat surse social-democrate pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Marian Oprişan...