3 C
București
luni, 6 decembrie 2021 - 14:12
No menu items!

CATASTROFA din Ucraina: Trenul care transportă cadavrele victimelor zborului MH17 a ajuns la Harkov

spot_img

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie în apropierea localităţii Grabovo, la 50 de kilometri de Doneţk

 ucraina - avion malaezia

Trenul frigorific care transportă cadavrele persoanelor aflate la bordul avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, care s-a prăbușit în Ucraina, a ajuns marţi în jurul prânzului la Harkov, oraş controlat de Guvernul de la Kiev.

Cadavrele victimelor vor fi predate unei delegaţii olandeze care le va transporta cu avionul la Amsterdam, unde vor fi identificate înainte de a fi predate familiilor, prin intermediul serviciilor din ţările lor.

Trenul cu vagoane frigorifice a plecat din gara Torez, aflată sub controlul separatiştilor, luni, la ora 19.00 şi înainte de a ajunge la Harkov a trecut prin Doneţk.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie în apropierea localităţii Grabovo, la 50 de kilometri de Doneţk, într-o zonă în care au loc confruntări între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi.

Cursa MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur şi avea la bord 298 de pasageri şi membri ai echipajului, care au decedat în urma impactului.

C.A.