Câtă imunitate are președintele. MOTIVAREA Curții Constituționale

În cazul șefului statului, imunitatea are un caracter imperativ și nu constituie un drept la care titularul poate renunța atunci când apreciază a fi oportun, arată judecătorii CCR

CCR 9_SZ

Imunitatea de care beneficiază președintele României este un mijloc de protecție, menit să-l apere de eventuale presiuni, abuzuri și procese șicanatorii îndreptate împotriva sa în exercitarea mandatului, având drept scop garantarea libertății de exprimare, arată Curtea Constituțională a României (CCR).

Pe 13 noiembrie, CCR a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriela Firea referitoare la imunitatea președintelui și a constatat că dispozițiile art.312 alin.(2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Excepția a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus suspendarea urmăririi penale a președintelui Traian Băsescu întrucât există un impediment legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale: imunitatea.

Acesta este motivul pentru care imunitatea are un caracter imperativ, neconstituind un drept subiectiv la care titularul poate renunța atunci când apreciază a fi oportun. Ea este o garanție de ordine publică a mandatului și, pe cale de consecință, poate fi invocată din oficiu, nu doar de titular, și oricând pe durata exercitării mandatului, fiind un element constitutiv al statutului juridic constituțional al președintelui României. (…) Analizând semnificația juridică a instituției imunității, Curtea a constatat că aceasta este o garanție constituțională, o măsură de protecție juridică a mandatului, care are menirea să asigure independența titularului mandatului față de orice presiuni exterioare sau abuzuri. Garanția prevăzută la art.72 alin.(1) din Constituție încurajează titularul mandatului în adoptarea unui rol activ în viața politică a societății, întrucât înlătură răspunderea juridică a acestuia pentru opiniile politice exprimate în exercitarea funcției de demnitate publică. Însă, titularul mandatului rămâne răspunzător, conform legii, pentru toate actele și faptele săvârșite în perioada în care a exercitat funcția publică și care nu au legătură cu voturile sau opiniile politice.

Curtea Constituțională a României

Judecătorii CCR arată că legislațiile naționale ale diferitelor state prevăd o dublă protecție, imunitatea exprimându-se prin două noțiuni juridice: iresponsabilitatea și inviolabilitatea.

În opinia magistraților CCR, șeful statului nu răspunde juridic pentru opiniile politice exprimate în exercitarea funcției de demnitate publică, nici pe durata mandatului și nici după expirarea acestuia, ca efect al iresponsabilității mandatului. Însă, subliniază CCR, așa cum s-a reținut în jurisprudența sa, titularul rămâne răspunzător, conform legii, pentru toate actele și faptele care nu au legătură cu opiniile sale politice și care au fost săvârșite înainte sau în perioada în care a exercitat funcția publică, sub rezerva suspendării pe perioada deținerii mandatului a tuturor procedurilor de cercetare penală, ca efect al inviolabilității mandatului.

Curtea reține că președintele României, în exercitarea atribuțiilor sale, se bucură de imunitate (art.84 alin.(2) din Constituție), sub cele două aspecte ale acesteia: iresponsabilitatea pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului și inviolabilitatea, cu limita prevăzută de art.96 din Constituție – punerea sub acuzare pentru fapte de înaltă trădare. (…)Imunitatea este inerentă mandatului de demnitate publică, pe perioada exercitării acestuia, iar nu persoanei care ocupă temporar această funcție. Ea are caracter imperativ, neconstituind un drept subiectiv de care titularul poate uza sau la care poate renunța după propriul interes. (…)În considerarea îndeplinirii acestui mandat, care presupune exercițiul autorității statale, deci a unor competențe de rang constituțional, și a statutului juridic special, persoana care deține funcția de președinte al României nu se află în aceeași situație juridică cu ceilalți cetățeni. Așa fiind, regimul juridic aplicabil unor situații diferite nu poate fi decât unul diferit: suspendarea urmării penale, pe motivul existenței unui impediment legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, poate opera având ca situație premisă imunitatea președintelui României doar cu privire la persoana care ocupă această demnitate publică, în considerarea principiilor constituționale invocate mai sus.

Curtea Constituțională a României

CCR arată că, întrucât pe perioada în care operează suspendarea urmăririi penale este suspendat cursul termenului prescripției răspunderii penale în ceea ce privește persoana care ocupă temporar funcția de demnitate publică, conform art.156 din Codul penal, acesta fiind reluat după încetarea mandatului de președinte al României, nu se poate reține că dispozițiile art.312 alin.(2) din Codul de procedură penală instituie vreo discriminare între cetățeni, sub aspectul apărării drepturilor și libertăților fundamentale în fața legii penale și a autorităților publice.

Pe de altă parte, CCR constată că norma procesual penală este suficient de clară, previzibilă și precisă în ceea ce privește ipotezele sale de aplicare, astfel că incidența ei în cauzele de urmărire penală se realizează pentru toate situațiile în care există un impediment legal temporar, indiferent de persoana față de care acesta operează.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie, se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

NICIUN COMENTARIU