16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 19:45
No menu items!

Căștile SF cu care sunt dotați polițiștii chinezi în pandemia SARS-Cov-2

spot_img

China e cea mai lovită țară de epidemia de coronavirus. Pe acest fond sunt companii care au căutat soluții ca să rezolve problema. Astfel a apărut un nou tip de echipament pentru poliție, scrie site-ul specializat în tehnologie playtech.ro.

Poliția din China a apelat la tehnologia căștilor cu termoviziune. Compania care a creat acest echipament se numește Kuang-Chi Technolgy și are sediul în Shenzhen.

Creația lor permite poliției să verifice rapid dacă cineva are temperatura mai ridicată sau nu. Totodată, camera montată pe cască permite scanarea codurilor QR și recunoașterea facială. Codurile QR sunt puternic folosite în China, mai ales pentru plăți.

Compania a mai dotat căștile și cu ochelari capabili să suporte aplicații de realitate augmentată. Iar conectivitatea e asigurată prin Wi-Fi și Bluetooth și căștile ar putea fi conectate la internet chiar și prin 5G pentru transfer rapid de date.

Kuang-Chi Technolgy a prezentat tehnologia în noiembrie. Se dovedește însă foarte utilă acum pe fondul epidemiei de coronavirus. Căștile sunt deja folosite în Shanghai și alte orașe din China.