Cârciumarii și patronii cluburilor ”de fițe” și-au făcut grup de lobby pe lângă autorități

fratelli

Trei dintre cei mai titrați reprezentanți ai industriei HORECA din România – Tinu Sebeșanu, Dragoș Petrescu și Ovidiu Marian – au adunat mai mulți proprietari ai unor restaurante și hoteluri renumite și au lansat Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor, HORA, pentru a promova interesele membrilor săi la nivel decizional. Ei spun că se vor implica activ în procesul de reglementare a industriei de profil.

”Se creează astfel o comunitate puternică şi reprezentativă, pe baza principiilor comune fundamentale: tradiţia bunei ospitalităţi româneşti, pasiunea pentru servicii impecabile, credinţa în spiritul antreprenorial de profil şi importanţa vitală a eticii în afaceri”, se arată într-un comunicat al HORA.

Membrii fondatori ai organizației sunt reprezentanţi ai Argentine, Benihana, Biutiful, Caru’ cu Bere, Casa Di David, Casa Doina, City Grill, Crêperie d’Amour, Fratelli, Hard Rock Café, La Fattoria, La Mama, Loft, White Horse, care, potrivit lor, ”sunt operatori care se disting prin creativitate şi performanţă şi se constituie în repere de bună practică ale industriei”.

„Ne vom implica activ în procesul de reglementare a industriei de profil, pentru a ne asigura că afacerile noastre beneficiază de un cadru economic sănătos şi vom promova împreună valorosul patrimoniu turistic, cultural şi gastronomic românesc”, a declarat Tinu Sebeşanu, preşedintele organizaţiei și fost director general al hotelului de cinci stele Howard Johnson.

Potrivit reprezentanților HORA, organizația oferă membrilor acces la reţeaua sa de specialişti, fiind o resursă de informaţii de specialitate, know-how, bune practici şi consultanţă pentru toate tipurile de afaceri horeca.

Echipa de conducere a organizaţiei este formată din Tinu Sebeşanu – preşedinte şi membru fondator, Dragoş Petrescu – vicepreşedinte şi membru fondator (totodată, proprietarul City Grill și administratorul Caru’ cu Bere), Ovidiu Marian – membru fondator (fost șef al Autorității Naționale pentru Turism, membru în conducerea Casa Doina), Raluca Atmacof – secretar general (Executive Assitant la Trend Hospitality, organizație condusă de Tinu Sebeșanu), Livia Magheruşan – trezorier.

”Reunim toţi proprietarii din industria ospitalităţii din România care cred că apartenenţa la o comunitate puternică garantează capitalizarea succeselor, alcătuieşte un inegalabil fond comun de experienţă şi determină cursul viitor al industriei din care fac parte”, este unul dintre principiile cuprinse în manifestul HORA.

De asemenea, reprezentanții organizației vor să demonstreze că afacerile puternice se fac cu onoare şi că pot avea progres într-un climat corect de business. ”Ne dorim un cadru sănătos pentru afacerile noastre, un mediu concurenţial normal, cu şanse egale pentru fiecare dintre membrii noştri. Preţuim geniul antreprenorial român şi valorile de bază ale ospitalităţii: pasiunea pentru servicii impecabile, eleganţa şi corectitudinea faţă de oaspete, obsesia calităţii şi a bunului gust”, mai arată cei de la HORA.

Organizația consideră o datorie de suflet promovarea patrimoniului turistic, cultural şi gastronomic din România, a tradiţiilor şi valorilor spiritului ospitalier românesc.

Președintele HORA, Tinu Sebeșanu, activează de peste 15 ani în industria HORECA, iar în acest moment este CEO al Trend Hospitality, companie de consultanță și management în domeniul hotelier. Aceasta se ocupă cu strategia de dezvoltare a hotelurilor din rețeaua Wyndham (Whydham, Ramada, Howard Johnson, days Super 8) pentru România, Bulgaria, Moldova și fosta Iugoslavie.

Vicepreședintele HORA, Dragoș Petrescu , proprietarul City Grill şi administratorul Caru’ cu Bere, administrează 14 localuri cu afaceri de 16 milioane de euro în 2012 și este considerat unul dintre cei mai expansioniști antreprenori de pe piața de profil.

Al treilea membru fondator din conducerea HORA, Ovidiu Marian, a fost șef al ANT până în 2006, când a reclamat practicile dubioase ale hotelierilor de pe litoral, care vor tunuri și nu turism de calitate. Printre țintele declarațiilor lui Marian la acea vreme s-au aflat și frații Micula, proprietari ai peste zece hoteluri la Marea Neagră.

În acest moment, Ovidiu Marian este implicat în conducerea hotelului Howard Johnson Grand Plaza, dar și a restaurantului de lux din Capitală Casa Doina.

Cosmina Croitoru

NICIUN COMENTARIU