12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 13:36
No menu items!

Caravana Cărţii Ştiinţifice, la Facultatea de Biologie

spot_img

După ce a poposit timp de cinci zile la Târgul internaţional Gaudeamus din Bucureşti, Caravana Cărţii Ştiinţifice a Editurii Universităţii din Bucureşti (EUB) îşi continuă itinerariul şi se opreşte săptămâna asta la două facultăţi: la Facultatea de Biologie – în clădirea de pe Splaiul Independenţei, nr. 91-95 (lângă Institutul Cantacuzino) –, în ziua de miercuri, 05 decembrie 2011, între orele 09:00 şi 15:00; la Facultatea de Matematică şi Informatică – în clădirea mare a Universităţii (centru) cu intrarea de pe strada Academiei, nr. 14 –, în ziua de joi, 06 decembrie 2012, tot între orele 09:00 şi 15:00.

EUB se va prezenta în cele două prestigioase instituţii de învăţământ superior cu importante lucrări ştiinţifice recent apărute, studii şi cercetări din domeniile biologie, chimie, medicină, matematică, informatică.

La Facultatea de Biologie, EUB organizează, în Amfiteatrul „Voinov”, ora 11:00, lansarea a două volume de mare interes pentru studenţi, cercetători şi cadre didactice: „Histologie animală generală” de Otilia Zărnescu şi „Microbiologie şi virologie generală”, lucrare semnată de Mariana Carmen Chifiriuc, Grigore Mihăescu şi Veronica Lazăr.

„Histologia este o disciplină ce studiază ţesuturile şi organizarea acestora în organe. Din acest motiv, histologia poate fi împărţită în histologie generală, care studiază structura celor patru tipuri de ţesuturi, şi histologie specială, ce analizează structura organelor”, precizează Otilia Zărnescu în Introducere.

„Microbiologia medicală nu este un domeniu de activitate care aparţine exclusiv medicilor… Microbiologie şi Virologie medicală este primul manual de profil bio-medical care apare în Universitatea Bucureşti. […] Manualul are o abordare biologică a conţinutului, adecvat şi adaptat pregătirii de bază”, sunt precizările celor trei autori.

La Facultatea de Matematică şi Informatică, prezenţa EUB în ziua de Sfântul Nicolae cu stand special este ocazionată de comemorarea regretatului matematician Nicolae Popescu.