24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:55
No menu items!

CARAMBOL în centrul Capitalei. Drogat și fără permis, a încercat să-și omoare soția

spot_img

Bărbatul care, sâmbătă după-amiază, a provocat un carambol în centrul Capitalei (a lovit intenționat mașinile oprite la semafor, la intersecția Calea Victoriei cu Griviței ) a încercat să-și omoare soția, după ce a consumat droguri. Mai mult, acesta nu avea permis de conducere, au explicat surse judiciare. 

Aceleași surse au precizat că bărbatul care a provocat accidentul a fost internat, sub pază, la Spitalul de Urgență Floreasca, de unde va fi externat, cel mai probabil, luni dimineață. La aceeași unitate medicală a ajuns și soția acestuia, care le-a declarat anchetatorilor că soțul ei a încercat să o omoare, după ce au consumat împreună cocaină. 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri au preluat dosarul accidentului în care au fost avariate patru maşini, la intersecţia Calea Griviţei – Calea Victoriei.

„În jurul orei 15.00, pe bulevardul Dacia, în apropierea intersecţiei cu Calea Victoriei, pe sensul de mers dinspre Calea Griviţei spre Calea Victoriei, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate patru autovehicule. În urma acestui eveniment, mai multe persoane au fost rănite, unele dintre acestea solicitând transportul la spital. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care, împreună cu poliţiştii Brigăzii Rutiere şi poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri, va stabili toate aspectele şi împrejurările producerii acestui eveniment”, au precizat  oficiali ai Poliției Capitalei. 

Două dintre persoanele rănite au fost transportate la Spitalul Elias, iar trei la Floreasca.

Potrivit primelor informații, acuzaţia sub care ar urma să se facă investigaţia ar fi de tentativă de omor, încadrarea concretă urmând să se facă după audieri.

R.D.
foto:mediafax.ro