11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 21:15
No menu items!

Capitala, în a doua zi cu rata de infectare sub 1,5. Autoritățile decid noi relaxări

spot_img

Bucureștiul este pentru a doua zi în scenariu verde, cu o rată de infectare de sub 1,5 la mia de locuitori. Noile date publicate de Direcția de Sănătate Publică miercuri arată că rata de infectare a ajuns în Capitală la 1,42. Joi, va avea loc ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, la care se vor decide noi măsuri de relaxare a unor restricții.

În aceste condiții, sălile de spectacol vor putea funcționa la o capacitate de 50%, față de 30%, cât este acum. De asemenea, ar putea fi permise spectacole de tip drive-in, cu 3 persoane în mașină, dacă nu sunt din aceeași familie, precum și spectacolele în aer liber, cu maximum 300 de spectatori.

Purtarea măștii sau interdicția de circulație pe timp de noapte rămân, potrivit legii din starea de alertă.

Dacă rata de infectare scade sub 1 la mia de locuitori, atunci toți elevii din Capitală vor putea reveni la școală, cu prezență fizică, a precizat miercuri prefectul Capitalei.

„Ne uităm la rata de infectare, suntem la două săptămâni de la Paște, suntem puțin cu inima strânsă să nu se întoarcă trendul.

Dar cred că oamenii au respectat măsurile. A fost o scădere constantă și susținută. Cred că asta a ținut în special de respectarea regulilor”, a declarat Alin Stoica miercuri.