15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 18:11
No menu items!

Cannabis „crescut” in balcon

spot_img

Premieră mondială: Statul Uruguay va vinde legal cannabis

Doi tineri din București au fost prinși în flagrant în timp ce vindeau cannabis. Polițiștii de la antidrog au găsit în locuințele acestora și ale altor complici cultură de cannabis, care se putea porționa, ambala și vinde în cantități mari.

Trei luni au stat polițiștii de la crimă organizată să urmărească consumatorii care cumpărau cannabisul de la cei doi traficanți, dar și legăturile acestora cu alți complici. așa i-au prins în falgrant, în timp ce vindeau un kilogram din cultură, contra sumei de 27.000 de lei. La percheziţii, într-o garsonieră închiriată de către unul dintre membri, a fost identificată o cultură „indoor”, în care se aflau 5 plante de cannabis, aflate în diferite stadii de dezvoltare. Cultura era prevăzută cu toate accesoriile necesare creării de condiţii optime pentru creşterea plantelor (lămpi, ventilatoare, termometre, temporizator alimentare tensiune, instalaţie de irigat). De asemenea, au fost confiscate mai multe telefoane mobile şi cartele SIM, laptop-uri şi bani.

G.T.