CANICULA loveşte Europa: Mai multe ţări, printre care şi România, au emis alerte din cauza temperaturilor-record

prognoza meteo, iulie, august, anm, temperaturi ridicate, canicula

Mai multe ţări din Europa au experimentat un val de căldură record în ultimele zile şi au emis alerte de sănătate, avertizând că temperaturile au putea creşte şi mai mult, relatează site-ul postului BBC şi agenţia Bloomberg, citate de Mediafax.

Valul de căldură provine din regiunea Sahara şi se caracterizează prin temperaturi mari şi umiditate ridicată.

Temperaturile ridicate au provocat deja inundaţii şi incendii forestiere, a dus la aterizarea forţată a avioanelor, a afectat şinele de tren şi a obligat autorităţile să închidă şcolile.

Mai multe oraşe din Europa au luat măsuri excepţionale pentru a limita impactul creat de valul de căldură fără precedent, relatează The Guardian.

Autorităţile au avertizat că temperaturile ar putea depăşi 40 de grade Celsius, ajungând chiar la 45 de grade în unele regiuni ale continentului.

Cel puţin trei persoane au murit în sudul Franţei după ce au suferit atacuri de cord. Autorităţile franceze nu au confirmat încă dacă decesele au legătură cu temperaturile crescute.

Mai multe şcoli din diferite părţi ale Franţei, unde temperatura record de 44,1 grade a fost doborâtă vineri, sunt aşteptate să rămână închise până la sfârşitul săptămânii.

Autorităţile de la Paris, Lyon, Strasbourg şi Marsilia au interzis maşinilor cu o vechime mai mare să intre în oraşe pentru a combate poluarea.

La Milano, unde temperaturile sunt aşteptate să depăşească 40 de grade Celsius, mai multe organizaţii de caritate s-au pregătit pentru a distribui 10.000 de sticle de apă persoanelor fără adăpost.

Şi România se confruntă, joi, cu un val de caniculă. Meteorologii au emis şi o informare meteo de disconfort termic accentuat, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) prognozând că vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic accentuat după-amiaza, când pe arii relativ extinse în zonele de câmpie şi podiş indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Vremea devine caniculară joi în zonele joase de relief, în Bucureşti fiind aşteptate temperaturi de 35 de grade Celsius.

În Polonia, Ministerul de Interne a informat că 90 de persoane s-au înecat până acum, încercând să se răcorească în lacuri sau râurii. Alte 27 de alte persoane au murit în Lituania în condiţii similare după ce temperaturile au crescut peste 35 de grade Celsius.

NICIUN COMENTARIU