18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 21:24
No menu items!

Camera Deputaților aprobă introducerea rovinietei TollRO. Cui se aplică și ce amenzi riscă cei care nu o plătesc

spot_img

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Măsurile intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026, fiind aplicabile tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate, cele pentru transportul de persoane, transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone. Rovinieta va fi aplicată în funcţie de categoria vehiculului, clasa de emisii poluante (EURO), durata de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, iar durata de utilizare va cuprinde dura de parcurs, cât şi cea de staţionare. 

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal privind aplicarea tarifelor rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din Romania, stabilite în funcţie de perioadă sau de distanţa parcursă.

Potrivit proiectului, rovinieta se achită anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale din România şi este structurată în funcţie de durata de utilizare a acesteia, astfel: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile şi 12 luni.

Tariful zilnic nu depăşeşte 9% din tariful pentru 12 luni, tariful pe 10 zile nu depăşeşte 12 % din tariful pentru 12 luni, tariful pe 30 de zile nu depăşeşte 19% din tariful pentru 12 luni, iar tariful pe 60 de zile nu depăşeşte 30% din tariful pentru 12 luni.

Guvernul a aprobat, joia trecută, acest proiect de lege.

Conform expunerii de motive a proiectului de lege, rovinieta va fi aplicată pe reţeaua de drumuri naţionale din România cu excepţia sectoarelor de drum naţional aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ ieşire în/ din acestea.

„Înregistrarea în format electronic a informaţiilor privind achitarea rovinietei, gestiunea datelor privind vehiculele pentru care acesta a fost achitat, monitorizarea şi controlul achitării rovinietei prin intermediul mijloacelor tehnice se va face printr-un sistem informatic, care va fi denumit generic SER”, mai arată sursa citată.

Tariful, în funcţie de distanţa parcursă 

TollRO va fi aplicat pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe acesta, concepute şi construite pentru transportul de marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone.

Vehiculele de transport mixt se asimilează, din punct de vedere al TollRO, cu vehiculele de transport marfă.

Pentru colectarea TollRO prin STRR se introduce sistemul de tarifare rutiera electronica in Romania, denumit STRR. STRR este interoperabil cu sistemele de tarifare rutieră electronică din celelalte state membre ale UE prin intermediul SETRE, complementar STRR.

„TollRO se va percepe pentru utilizarea domeniului SETRE România, care este reprezentat de reţeaua de drumuri naţionale din România, cu excepţia sectoarelor de drum naţional aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ ieşire în/ din acestea, pentru utilizarea căreia tariful de trecere datorat este colectat prin intermediul unui sistem de tarifare rutieră electronică”, mai indică sursa citată.

TollRO este stabilit în funcţie de un tariful unitar si de distanta parcursă pe un sector de drum din domeniul SETRE Romania exprimată în unităţi întregi de kilometri.

Tariful unitar cuprinde un tarif de utilizare a infrastructurii si un tarif bazat pe costuri externe care au la bază principiile recuperării costurilor infrastructurii și cele legate de poluarea atmosferică generată de trafic. Astfel, TollRO este calculat prin înmulţirea tarifului unitar cu distanţa parcursă.

Categoriile şi nivelul tarifului unitar sunt aprobate prin ordin al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii.

Cum poate fi achitat TollRO

TollRO poate fi achitat:

– în baza unui contract încheiat de un utilizator SETRo cu un furnizor SETRo.

– în baza unui tichet de rută cu o singură trecere, emis prin intermediul aplicaţiilor informatice interconectate cu STRR. Tichetul de rută se achită anterior efectuării trecerii.

– prin aplicaţie mobile pusă la dispoziţia utilizatorilor cu titlu gratuit de CNAIR;

Aplicaţia mobilă poate fi utilizată pentru vehiculele înmatriculate în România.

Extinderea utilizării aplicaţiei mobile pentru vehiculele înmatriculate în alte state se stabileşte prin ordin al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii.

CNAIR stabileşte cuantumul TollRo datorat şi încasează suma aferentă:

– de la furnizorul SETRo, pe baza declaraţiilor privind TollRo transmise. Încasarea acestei sume de CNAIR se realizează independent de momentul efectuării plăţii acesteia între utilizator şi furnizorul SETRo;

-de la utilizatorul domeniului SETRE România, în baza datelor din tichetul de rută, înscrise în STRR;

-de la utilizatorul domeniului SETRE România, în cazul utilizării aplicaţiei mobile, în baza datelor colectate de la aceasta.

Tarif compensatoriu către CNAIR

În cazul în care a fost constată neplata TollRo, utilizatorii au obligaţia de a plăti către CNAIR un tarif compensatoriu.

Cuantumul tarifului compensatoriu este:

-de o sută de ori valoarea TollRo datorat, dar nu mai mult de 1.000 lei în situaţia în care se poate stabili distanţa parcursă pe domeniul SETRE România. În acest caz valoarea TollRo achitată necorespunzător nu se restituie.

– de 2.000 lei, în situaţia în care nu se poate stabili distanţa parcursă pe domeniul SETRE România.

În cazul constatării unei neplăţi a TollRO pentru un vehicul înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene, CNAIR notifică deţinătorului vehiculului, prin intermediul unei scrisori de informare, neplata, obligaţia de achitare a tarifului compensatoriu, precum şi a cheltuielilor administrative generate de notificare.

Plata sumelor datorate trebuie realizată în termen de maxim de 72 ore de la primirea scrisorii de informare.

Plata este considerată efectuată la momentul creditării contului CNAIR cu suma datorată.

Achizarea tarifului compensatoriu pune capăt neplăţii şi oricăror sancţiuni ulterioare împotriva deţinătorului vehiculului.

Neplata acestor sume constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda contravenţională.

„În scopul descurajării neplăţii TollRo, amenda se stabileşte între un minim, reprezentând de 10 ori cuantumul tarifului compensatoriu şi un maxim, reprezentant de 20 de ori tariful compensatoriu”, mai explică sursa amintită.

La efectuarea controlului prin oprirea vehiculului, în situaţia în care este constatat că a avut loc o neplată a TollRO, personalul abilitat conform prezentei legi notifică conducătorul, după identificarea acestuia, prin intermediul unei înştiinţări de plată, cu privire la obligativitatea achitării tarifului compensatoriu.

În această situaţie, tariful compensatoriu este plătit pe loc prin mijloace electronice în contul indicat în înştiinţarea de plată.

În cazul refuzului conducatorului vehiculului de a achita tariful compensatoriu, personalul abilitat face menţiune despre aceasta în înştiintarea de plată, constată contravenţia, stabileşte amenda şi încheie procesul – verbal de contravenţie pe numele acestuia.

„În cazul vehiculelor înmatriculate într-un stat care nu este membru al Uniunii Europene, procesul – verbal de contravenţie se comunică Poliţiei de Frontieră care nu va perminte intrarea în România a conducătorului vehiculului, până la achitarea amenzii contravenţionale”, mai este precizat în expunerea de motive a proiectului de lege.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de for decizional, şi astfel legea merge la promulgare.

                                                                                                                 Adina Silav