Camera Deputaților: Alocăm doar 1,1 milioane euro pentru deplasările externe

Camera Deputaților precizează că nu este obligatoriu ca întreaga sumă să fie cheltuită și nici ca vizitele să fie efectuate în destinații exotice

insulele-seychelles

Camera Deputaților precizează, într-un comunicat remis Sursa Zilei, că suma alocată pentru deplasările externe în următorii doi ani „poate fi cheltuită sau nu, fiind vorba de un acord cadru, nu de un contract, în funcție de evenimentele internaționale care vor avea loc”.

Pe de altă parte, Camera Deputaților precizează că nu este alocată suma de 1,5 milioane euro, ci doar 1,1 milioane euro, pentru că, spun reprezentanții camerei inferioare a Parlamentului, nu se adaugă TVA.

Potrivit comunicatului, „Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis ca deplasările externe să aibă loc doar pentru evenimentele internaționale care au ca scop reprezentarea instituției în forurile importante la care este parte, numărul membrilor delegației neputând depăși 3 persoane. Biroul permanent aprobă o suplimentare a numărului de membri pentru o delegație externă doar în cazul în care organizatorii ne solicită un număr mai mare de participanți, în funcție de specificul discuțiilor și de regulile organizațiilor”.

Biroul de Presă al Camerei Deputaților mai menționează că „destinațiile prezentate în acordul cadru nu sunt cu titlu obligatoriu, ele fiind incluse doar pentru a evita un cost suplimentar semnificativ în cazul în care organizatorii ar alege vreuna dintre aceste destinații”.

NICIUN COMENTARIU