Cadavrul unui bărbat, găsit într-un râu de lângă Vaslui

politia

Cadavrul unui bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost găsit, marți, de doi copii, în timp ce se jucau într-un râu dintr-o localitate din apropierea municipiului Vaslui. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili atât identitatea bărbatului mort, cât şi condiţii în care aceasta și-a pierdut viața.

Deocamdată, din primele verificări, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de aproximativ 40 de ani, localnicii susţinând că nu ar fi din satul pe raza căruia a fost găsit. Poliţiştii de investigaţii criminale desfăşoară cercetări pentru identificarea persoanei şi stabilirea cauzelor care au dus la decesul acesteia“, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Cei doi copii le-au povestit poliţiştilor că, în urmă cu două zile, au observat de la distanţă o haină în locul unde era cadavrul, însă au crezut că sunt doar obiecte de îmbrăcăminte, astfel încât nu i-au dat importanţă. Abia peste două zile, când au revenit în zonă şi s-au apropiat de locul respectiv, şi-au dat seama că, de fapt, este trupul unui bărbat decedat.

NICIUN COMENTARIU