15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 11:46
No menu items!

Cabinetul propus Cioloș și programul de guvernare, depuse luni la Parlament. Care este procedura de învestire a Guvernului

spot_img

Lista Cabinetului Cioloş şi programul de guvernare vor fi depuse luni la Parlament. Potrivit Constituției, conducerile celor două Camere urmează să stabilească data şedinţei în care va fi dat votul de învestitură. 

Noul Cabinet include şase miniştri care au făcut parte şi din Guvernul Cîţu, dar și miniștri care au făcut parte din Guvernul Cioloș în 2016. 

În ceea ce privește programul de guvernare, USR reia principalele promisiuni din campania electorală: alegerea primarilor în două tururi şi desfiinţarea pensiilor speciale. La acestea se adaugă propuneri de combatere a pandemiei de coornavirus și măsuri „urgente” de combatere a crizei preţurilor la energie.

Care este procedura de învestire a Guvernului

Potrivit Constituției, programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Birourile permanente ale Camerelor Parlamentului stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului, luând totodată măsuri pentru convocarea deputaţilor şi senatorilor.

Fiecare candidat pentru funcţia de ministru, înscris în lista Guvernului, va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru.

În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Respectivele avize vor fi depuse la cele două birouri permanente care dispun difuzarea lor deputaţilor şi senatorilor.

Dacă, în urma audierii, un candidat pentru funcţia de ministru a primit aviz nefavorabil, prim-ministrul desemnat poate prezenta o nouă propunere sau poate să menţină propunerea iniţială. Dacă prim-ministrul desemnat a nominalizat o altă persoană pentru funcţia de ministru, respectiva persoană va fi audiată conform alineatelor precedente, iar votul pentru acordarea încrederii Guvernului se va da după depunerea unui nou aviz.

În cazul neacordării votului de încredere pentru formarea Guvernului, Parlamentul, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere, aduce de îndată această situaţie la cunoştinţa Preşedintelui României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Raluca Dan