20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 17:39
No menu items!

Călin Popescu Tăriceanu, implicat într-un accident rutier la Buzău

spot_img

tariceanu

Senatorul PNL Călin Popescu Tăriceanu a fost implicat, marţi, într-un accident de circulaţie produs în municipiul Buzău, fără a fi rănit. Primele date furnizate de Poliţie arată că accidentul a avut loc din vina unui alt şofer.

Comisarul şef Florina Crucianu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Judeţului (IPJ) Buzău, a precizat că accidentul s-a produs pe Aleea Industriilor din municipiul Buzău, unde autoturismul Ford condus de fostul premier a fost lovit din spate de o altă maşină al cărei şofer nu a păstrat distanţa corespunzătoare.

Este vorba despre o tamponare între două autoturisme, fără a fi înregistrate victime. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Buzău, care conducea pe Aleea Industriilor către Şoseaua Spătarului nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de alt autoturism din faţa sa, lovindu-l. Cei doi şoferi au fost testaţi de poliţişti cu aparatul Drager, stabilindu-se că nu consumaseră alcool.

Florina Crucianu

purtător de cuvânt, Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău

R.D.