34.8 C
București
miercuri, 4 august 2021 - 17:40

Bustul lui Grigore Alexandrescu a fost găsit la fier vechi, tăiat în două

spot_img

Polițiștii din Târgoviște au descoperit, la un centru de colectare a materialelor feroase şi neferoase din oraş, bustul din bronz al poetului Grigore Alexandrescu, care a fost furat pe 3 ianuarie.

În continuare, polițiștii desfăşoară activităţi în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a comis fapta şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Din primele evaluări, bustul, în greutate de aproximativ 80 de kilograme, a fost tăiat în două, iar capul poetului a fost parţial deformat prin lovituri aplicate de către infractori, urmând ca specialiştii să stabilească în ce condiţii poate fi refăcut şi dacă mai poate fi reaşezat pe postament.

D.M.