BUNA VESTIRE, sărbătorită miercuri. 15 obiceiuri care îți vor aduce noroc și sănătate

Creștinii ortodocși sărbătoresc pe 25 martie Buna Vestire sau Blagoveștenia, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului

primavara

Pe 25 martie, creștinii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoveștenia – prima sărbătoare confirmată în documente -, cinstind ziua în care Fecioara Maria este înștiințată de Arhanghelul Gabriel că-l va naște pe Domnul Iisus. 

În calendarul popular, Buna Vestire este cunoscută şi sub numele de Ziua Cucului, pentru că se spune că în această zi cucului i se dezleagă limba și începe din nou să cânte. Conform credinţelor populare, cucul cântă până la Sânziene (24 iunie) sau până la Sânpetru (29 iunie), când, înecându-se cu orez, ar amuţi şi s-ar transforma în uliu. Cucul va cânta pentru prima dată în an, miercuri, vestind și venirea primăverii.

cucul_buna_vestire

Iată ce obiceiuri trebuie să respecți miercuri, 25 martie, pentru a avea sănătate și noroc, potrivit credinței populare.

1. Se spune că este interzis să dormi prea mult în această zi, pentru că vei fi somnoros de-a lungul întregului an.

2. Evită să te cerți de Buna Vestire! Altfel, vei avea parte de gâlcevi tot anul.

3. O altă superstiție spune că, dacă în această zi ouă vreo găină, gâscă sau rață, ouăle nu sunt bune de pus sub cloșcă, pentru că vor ieși pui bolnavi.

4. Nu trebuie să păstrezi și nici să consumi ouăle ouate de Buna Vestire.

5. Printre obiceiurile care se mai păstrează este și acela de a avea bani, în special monede, în buzunare, de Blagoveștenie. În plus, nu trebuie să ieși din casă cu stomacul gol și nu trebuie să simți senzaţia de foame. Orice cântec al cucului trebuie plătit, ca să aducă noroc, sănătate și belșug.

6. Dacă auzi cucul cântând de Buna Vestire dinspre partea dreaptă este semn că în curand vei primi vești bune. Dacă în schimb, cântecul cucului vine din partea stangă sau din spate, foarte probabil că vei primi niște vești care nu vor fi tocmai pe placul tău.

7. Dacă auzi cucul cântand de Buna Vestire și este pentru prima oară când auzi cucul cântând în anul respectiv, e bine să numeri de câte ori cântă ca să ști câți ani mai ai de trăit.

8. În Bucovina şi în multe zone din Muntenia, femeile se scoală dis-de-dimineaţă, fac focul în ogradă şi pun în faţa uşii pâine, sare şi apă. Pe la prânz, pâinea şi sarea se dau de pomană unui sărac, acest gest aducând spor şi sănătate în gospodărie. În schimb, apa se lasă în continuare la uşă, în vas, pentru ca îngerii să-şi potolească setea.

9. Potrivit unui vechi obicei din Apuseni, de Buna Vestire se stropesc cu vin rădăcinile viței de vie și cu țuică rădăcinile pomilor, amenințându-i că vor fi tăiați dacă nu rodesc. În același timp, pomii se afumă cu cânepă și cu tămâie. Se crede că astfel vor fi binecuvântați prin belșug și vor da roade multe.

10. Tot în Transilvania, de seara, se pregătesc câteva obiecte rituale: o oală cu jar, tămâie şi clopoţei. Cel care se scoală primul în acea familie iese din casă, pune tămâie peste jar şi înconjoară clădirea de trei ori; apoi, afumă vitele şi pomii, făcând zgomot cu clopoţeii. Se spune că astfel se alungă energiile negative şi bolile din gospodărie.
11. Un obicei străvechi mai spune că acea cracă pe care a cântat cucul în această zi trebuie tăiată și agățată la scăldătoarea fetelor, pentru ca acestora să le meargă bine în dragoste și să fie plăcute de flăcăi.

12. Chiar dacă este zi de miercuri și este Postul Paștelui, de Buna Vestire este dezlegare la pește. Este bine să mănânci pește în această zi, pentru că vei fi sănătos și vioi tot timpul anului.

13. Bătrânii obișnuiau să creadă că păsările care se întorc din țările calde pe 25 martie sunt întrupări ale spiritelor strămoșilor.

14.  De Buna Vestire, pescarii trebuie să țină cont de o regulă nescrisă: este interzis să se arunce mămăliga în apă în această zi sfântă. Dacă nu se ține cont de această tradiție, peștii ar putea muri.

15. De Buna Vestire, apicultorii scot stupii afară, dar şi vitele din grajduri şi le lasă să stea la soare, fără să poarte jug, pentru ca ele să fie sănătoase tot anul.
R.D.

NICIUN COMENTARIU