8.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 3:28
No menu items!

Bulgaria: doi morți și cinci răniți într-un accident provocat de un român

spot_img
foto: novinite.com

Două persoane au murit şi cinci au fost rănite luni, la periferia Sofiei, într-un accident în care a fost implicat un camion-cisternă înmatriculat în România, transmite AFP.

Potrivit sursei citate, camionul a intrat în coliziune cu o coloană de vehicule, cu o oră înainte de inaugurarea unei secţiuni de autostradă menită să reducă ambuteiajele. În accident au fost implicate, în total, trei camioane şi patru autoturisme. Persoanele decedate sunt doi bărbaţi cu vârste de 55 de ani şi 64 de ani.

Zona în care a avut loc tragedia este cunoscută pentru ambuteiajele rutiere frecvente.

Noul tronson de autostradă, dat în funcţiune la doar o oră după accident şi realizat cu finanţare de la Uniunea Europeană, are o lungime de 8,5 km. El asigură legătura între capitala bulgară şi oraşul Hemus, din nordul Bulgariei.

R.D.