15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 20:14
No menu items!

Bugetul județului Tulcea, vacă de muls pentru firme agreate de doi directori ai Consiliului Județean

spot_img

Directorul executiv al Direcţiei Economice, Buget Finanţe din cadrul Consiliului Judeţean Tulcea, Sirma Caraman, şi directorul executiv al Direcţiei Lucrări Publice din cadrul aceleiaşi instituţii, Nicu Mihai, sunt acuzați că favorizează periodic firmele Glacial Prod SRL din Popeşti Leordeni (Ilfov) şi Fil Construct SRL din Sarichioi (Tulcea), avându-i ca administratori pe Vasile Ivan, respectiv Gurei Filip, în cadrul procedurilor de achiziţii publice pentru atribuirea de contracte.

Cu sprijinul celor doi funcţionari publici, începând cu anul 2009, firmele în cauză au obţinut circa 70% din numărul contractelor de lucrări publice atribuite de Consiliul Judeţean Tulcea, respectiv 80% din valoarea totală a fondurilor alocate pentru aceste categorii de investiţii, atât cele finanţate cu fonduri de la bugetul de stat, cât şi cele finanţate din fonduri externe.

De la începutul anului 2009 şi până în prezent, Glacial Prod SRL a obţinut 17 contracte de la Consiliul Judeţean Tulcea, în valoare totală de 95,5 milioane lei, fără TVA, iar Fil Construct SRL a primit 14 contracte, în valoare totală de 41 milioane lei, fără TVA, la care se adaugă un contract obţinut în asociere de cele două firme, în valoare de 33,6 milioane lei fără TVA.

Unul din cele mai importante contracte obţinute de cele două firme este cel de întreţinere a drumurilor judeţene din Tulcea, respectiv  contractul nr. 324/29.08.2011, în valoare de 17.875.950 lei fără TVA, încheiat cu S.C. „Glacial Prod” S.R.L. şi contractul nr. 325/29.08.2011, în valoare de 16.153.917 lei fără TVA, încheiat cu S.C. „Fil Construct” S.R.L..

Direcție desființată de dragul unor firme

În acest sens, în conformitate cu înţelegerile perfectate, la începutul anului 2011, între cei doi directori din Consiliul Judeţean Tulcea şi administratorii firmelor, privind externalizarea serviciilor de întreţinere a drumurilor judeţene, în cursul lunii iunie 2011, Sirma Caraman şi Nicu Mihai au făcut demersuri pe lângă conducerea Consiliului Judeţean Tulcea, pentru a determina desfiinţarea Direcţiei Judeţene de Servicii Publice (structură care avea atribuţii de realizare a acestor servicii), externalizarea serviciilor în cauză şi concesionarea/închirierea terenurilor şi utilajelor deţinute de direcţie.

Conform acestor înţelegeri, administratorii Fil Construct SRL şi Glacial Prod SRL urmau să beneficieze de sprijinul celor doi funcţionari pentru atribuirea preferenţială a contractelor de întreţinere multianuală a reţelei de drumuri judeţene.

Astfel, Fil Construct urma să obţină contractul de întreţinere a drumurilor judeţene din zona de est (aferente districtelor Tulcea şi Enisala), iar Glacial Prod, contractul de întreţinere a drumurilor judeţene din zona vest (aferente districtelor Izvoarele şi Topolog).

Cu sprijinul celorlalţi factori de decizie din cadrul CJ Tulcea, în cursul lunii mai 2011, Sirma Caraman şi Nicu Mihai au reuşit să determine demararea procedurii de achiziţii publice pentru atribuirea contractului de întreţinere multianuală a reţelei de drumuri judeţene, iar ulterior, în iulie 2011, aprobarea HCJ 99/29.07.2011 prin care a fost legiferată desfiinţarea Direcţiei Judeţene de Servicii Publice.

Pentru că cele două firme nu aveau experienţă în deszăpezirea drumurilor, una dintre principalele activităţi prevăzute în contracte, Nicu Mihai a impus subordonaţilor ca, în fişa de date a achiziţiei, să nu fie prevăzută o astfel de condiţie, aceasta fiind înlocuită cu una mai generală – „activităţi de întreţinere a drumurilor”. De asemenea, pentru că firmele nu aveau utilajele necesare executării lucrărilor, Sirma Caraman şi Nicu Mihai au determinat introducerea în contracte a unor prevederi referitoare la posibilitatea firmelor de a închiria utilajele de la autoritatea contractantă, la preţuri subevaluate. Preţurile de încheiere a utilajelor au fost aprobate prin HCJ 52/27.04.2011, valorile acestora fiind subevaluate.

Serviciile externalizate mai scumpe decât cele bugetate public

În altă ordine de idei, la elaborarea hotărârii de desființare a Direcției de Servicii Publice, Sirma Caraman şi Nicu Mihai nu au prevăzut măsuri de protecţie socială pentru cei 31 de angajaţi ai structurii desfiinţate, astfel că, începând cu 1  septembrie 2011, toţi angajaţii au fost nevoiţi să îşi înceteze contractele de muncă cu CJ Tulcea şi să-și caute de lucru.

Mai grav este că, deși cei doi directori au motivat desființarea direcției și externalizarea serviciilor prin reducerea cheltuielilor bugetare, în fapt, costurile aferente sunt mult mai mari, crescând de la 2,2 milioane lei (bugetul alocat activităţii Direcţiei Judeţene de Servicii Publice în 2011), la 10 milioane lei (bugetul alocat activităţii de întreţinere a drumurilor judeţene în 2012).

Numai în luna aprilie 2012, CJ Tulcea a plătit pentru activitatea de întreţinere a drumurilor judeţene 2.240.000 lei dintre care 1.270.000 lei pentru Glacial Prod SRL şi 970.000 lei pentru Fil Construct SRL. Întreaga sumă este egală cu suma alocată Direcţiei Judeţene de Servicii Publice pentru întreg anul 2011, pentru plata aceloraşi categorii de lucrări, cheltuielile de capital şi plata salariilor celor 31 de angajaţi ai direcţiei.

În plus, pe anumite porţiuni ale drumurilor judeţene, activitatea de deszăpezire a fost asigurată de utilajele primăriilor din judeţ, care nu au mai aşteptat intervenția, târzie de altfel, a celor două firme, plătite pentru servicii nerealizate.

Am încercat să-i cerem un punct de vedere directorului economic al CJ Tulcea, Sirma Caraman, dar aceasta nu ne-a răspuns la telefon.

Andi Topală