13.1 C
București
joi, 28 martie 2024 - 23:40
No menu items!

Bugetul Capitalei în 2018 – 100 de milioane de euro. Pe ce va cheltui banii Primăria

spot_img

Peste 100 de milioane de euro din bugetul Primăriei Capitalei pe 2018 sunt destinate investiţiilor în sănătate, iar domeniului infrastructură şi siguranţă rutieră îi sunt alocaţi peste 231 milioane de euro, informează Primăria Capitalei.

În ceea ce priveşte domeniul sănătăţii, în 2018, Primăria Capitalei propune alocarea, pentru cele 19 spitale pe care le administrează, a peste 111 milioane de euro. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei remis sâmbătă Mediafax, comparativ cu bugetul anilor precedenţi, 2016 şi 2017, în care bugetul a fost de 43.960.000 euro şi, respectiv 53.428.000 euro, bugetul anului 2018 este aproape dublu.

Suma alocată Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) este destinată atât reabilitării şi modernizării spitalelor actuale cât şi demarării unor noi proiecte.

Astfel, pentru finalizarea spitalelor Foişor sunt alocaţi 17.115.000 euro şi pentru spitalul Victor Gomoiu – 9,4 milioane euro, fiind prevăzute totodată investiţii noi în valoare de 2.655.000 euro pentru modernizarea corpului principal al Spitalului Clinic Victor Babeş, pentru construcţia clădirii noi pentru chirurgie şi neonatologie la Spitalul Clinic Cantacuzino, pentru extindere la Spitalul Clinic Malaxa, modernizarea a trei pavilioane la Spitalul Clinic Obregia, construirea unui bazin pentru recuperare neuromotorie la Spitalul Sf. Luca. Suma de 790.000 euro a fost alocată pentru studii de fezabilitate în vederea realizării staţiilor de epurare pentru toate spitalele ASSMB şi expertize tehnice/seismice pentru spitalele care nu au beneficiat încă de această expertiză, suma de 42.113.000 euro – pentru dotări spitale cu echipamente şi aparatură medicală, iar aproximativ 215.000 euro -pentru studii de fezabilitate în vederea construirii Spitalului Metropolitan, în zona de nord, şi a altei unităţi medicale în zona de vest, în sectorul 6. Totodată, 670.000 euro au fost alocaţi pentru Maternitatea Bucur, municipalitatea propunându-şi să reabiliteze în 2018 corpurile A şi B ale acestei unităţi medicale. 680.000 euro au fost prevăzuţi pentru expertizarea şi întocmirea documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru 20 de policlinici, iar 416.000 euro sunt destinaţi medicamentelor şi materialelor sanitare pentru cabinetele din reţeaua şcolară. Bugetul ASSMB a mai prevăzut sume pentru cheltuieli de personal, materiale pentru întreţinere şi funcţionare, reparaţii curente (energie electrică, energie termică, salubritate, apă, canal).

De asemenea, Primăria Capitalei a prevăzut în bugetul pentru anul 2018 suma de aproximativ 10 milioane de euro pentru achiziţia a 106 ambulanţe.

Peste 231 milioane de euro au fost alocaţi pentru infrastructura rutieră şi fluidizarea traficului, dotări, investiţii şi subvenţii pentru transport în comun, investiţiile urmând a genera diminuarea aglomeraţiei în trafic.

În ceea ce priveşte penetraţiile, străpungerile, supralărgirile, pentru continuarea lucrărilor, respectiv modernizarea Pieţei Eroii Revoluţiei şi Pasaj Pietonal, bugetul alocat pentru acest an este de 1.7 milioane euro, pentru străpungerea Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu- buget este de 4,3 milioane euro pentru lucrări neprevăzute în contract, adică iluminat public, iluminat arhitectural, semaforizare intersecţii şi separatoare de sensuri, pentru penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel – bugetul alocat este de 17.8 milioane euro, având în vedere că finalizarea lucrării este condiţionată de relocarea unor reţele şi descărcări arheologice, iar nodul Virtuţii va fi finalizat în acest an, pentru supralargirea Fabrică de Glucoză – bugetul alocat este de aproape 4,7 milioane euro, având în vedere că s-a finalizat proiectul tehnic şi urmează să înceapă lucrările, pentru Park and Ride-ul de la Cora Pantelimon, cu o capacitate de 500 de locuri, pentru care s-a aprobat PUZ – ul la începutul aceşti an, a fost definitivat proiectul şi urmează să înceapă lucrările- bugetul alocat este de 15 milioane euro, iar pentru parcarea subterană prevăzută în proiectul de modernizare a şoselei Iancului, cu o capacitate de 200 de locuri – bugetul alocat este de 2,5 milioane euro.

Primăria Capitalei mai informează că pe trei artere mari din Bucureşti vor fi modernizate liniile de tramvai şi sistemul rutier. Astfel, pentru modernizarea sistemului rutier şi a liniilor de tramvai pe bulevardul Vasile Milea, bugetul alocat pentru studiul de fezabilitate este de 37.000 euro, pentru reabilitarea sistemului rutier şi a liniei de tramvai Bdul Dimitrie Pompei şi str. Barbu Văcărescu, pentru care există studiu de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici aprobaţi în CGMB, şi urmează demararea procedurilor pentru atribuirea contractului de execuţie, iar pentru penetraţie Prelungirea Ghencea Domneşti, se reface studiul de fezabilitate întrucât proiectul trebuie revizuit, aşa cum prevede Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, care propune construirea liniei de tramvai şi a unui nod intermodal în zona pasajului pe care îl construieşte Ministerul Transporturilor, bugetul alocat fiind de 200.000 euro.

Referitor la pasajele rutiere şi pietonale, au fost alocaţi 30.000 de euro pentru studiul de fezabilitate al supralărgirii Şoselei Bucureşti – Măgurele, 130.000 de euro pentru studiul de fezabilitate pentru prelungirea Stradă Braşov între Şoseaua Alexandriei şi Prelungirea Ghencea şi 140.000 de euro pentru continuarea proiectului supralărgirii Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu – intersecţia Vitan Bârzesti. Pentru Pasajul rutier Şoseaua Colentina – Doamna Ghica, valoare revizuirii studiului de fezabilitate este de 28.000 euro, pentru Pod planşeu Piaţa Unirii – conform expertizelor tot planşeul trebuie refăcut, toată structura subterană trebuie consolidată, valoare studiului de fezabilitate fiind de 88.000 euro, pentru întregirea Splaiului Unirii – Zona Bdul Mărăşeşti – Hanul lui Manuc, respectiv revizuirea studiului au fost alocaţi 21.000 euro, pentru supralărgirea Calea Griviţei şi Bdul Bucureştii Noi, valoarea studiului de fezabilitate este estimată la 32.000 euro, pentru străpungerea şi supralargirea Str. Avionului, între Sos. Pipera şi linia de centură prin Drumul Nisipoasă, Str. Câmpul Pipera şi str. Vadul Moldovei cu pasaj denivelat peste calea ferată Bucureşti- Constanţa, pe sub pista aeroportului Aurel Vlaicu – bugetul alocat pentru studiul de fezabilitate este de 174.000 euro, pentru reabilitare Bulevardul Basarabia, între Sos. Mihai Bravu şi Sos. Dudeşti-Pantelimon – bugetul alocat pentru studiu de fezabilitate e de 32.000 euro, pentru supralărgirea Calea Călăraşi şi Bdul Corneliu Coposu, între str. Sf. Vineri şi Sos. Mihai Bravu -bugetul alocat studiului de fezabilitate este de 37.000 euro, pentru Pasaj denivelat sos. Petricani-Sos Bucureşti Nord -bugetul alocat pentru studiu este 32.000 euro, pentru Pasaj denivelat peste intersecţia Sos. Andronache – Bdul Eroilor – bugetul alocat studiului este 32.000 euro, pentru continuarea lucrărilor la obiectivul de invesţii „Modernizare şi consolidare Pod Mihai Bravu” a fost alocat peste un milion de euro, pentru reabilitarea Podului Grant, care a fost expertizat şi necesită reparaţii capitale – au fost prevăzută suma de 6,2 milioane euro, iar pentru Pasaj pietonal subteran Arcul de Triumf, respectiv expertiză şi DALI, au fost alocaţi 160.000 euro.

În ceea ce priveşte dotările, pentru înnoirea parcului auto RATB, a fost alocat un buget de aproximativ 32 milioane euro, pentru achiziţia a 400 de autobuze Euro 6, 100 de troleibuze, 100 de tramvaie şi 42 autobuze electrice, bugetul pentru investiţii derulate de RATB este de 43 milioane euro, iar suma prevăzută pentru subvenţia RATB este de 103 milioane euro.

De asemenea, se alocă 56 de milioane de euro pentru îmbunătăţirea sistemului rutier, semaforizare inteligentă, managementul traficului, respectiv 26 milioane euro pentru modernizarea şi extinderea instalaţiilor de semaforizare (20 intersecţii noi semaforizate şi 100 intersecţii integrate în BTMS), 5 milioane euro pentru aplicaţia Smart Parking, 4 milioane euro pentru întreţinerea instalaţiilor de semaforizare existente (service, revizii şi reparaţii), 6,4 milioane euro pentru lucrări de semnalizare rutieră necesare sistematizării şi creşterii siguranţei circulaţiei (marcaje rutiere, indicatoare, garduri, panouri semnalizare, console, limitatoare de viteză etc), 20 milioane euro pentru reabilitarea / reparaţii sistem rutier.

14 proiecte de construire de parcări subterane şi supraterane – 11 milioane de euro

– 7 parcări supraterane rezidenţiale – proiect tehnic şi execuţie: aproximativ 9 milioane euro

– 3 parcări publice subterane la Gara de Nord, Edgar Quinet, Piaţa Dorobanţi – studii şi consultanţă concesiune lucrări: aproximativ 650.000 euro

– 4 parcări publice , una la Sala Palatului (Nord), una la Piaţa Constituţiei şi alte două parcări care vor fi construite în cadrul proiectului de punere în valoare a monumentelor de for public ale lui Alexandru Lahovari şi Gh. Cantacuzino – obiective de investiţii realizate din bugetul local: aproximativ 1 milion de euro.

86 de imobile cu risc seismic vor fi consolidate de Primăria Capitalei.

„După ce în 27 de ani PMB a consolidat doar 20 de clădiri, bugetul alocat în acest an pentru consolidarea imobilelor cu risc seismic este de aproximativ aproximativ 10 milioane euro. Aceste fonduri vor fi fi utilizate pentru continuarea lucrărilor la cele 4 imobile aflate în execuţie, pentru lucrările la alte 29 de imobile la care lucrările vor începe în perioada următoare, dar şi pentru proiectele tehnice pentru alte 29 de imobile şi expertizarea a altor 24 de imobile”, arată Primăria Capitalei.

47,5 milioane euro pentru construirea de locuinţe, grădiniţe şi săli de sport

Primăria Capitalei îşi propune că anul acesta să demareze o serie de proiecte importante de construire a unor ansambluri de locuinţe, complexuri sportive, grădiniţe şi săli de sport, după cum urmează:

  • 7 ansambluri de locuinţe sociale şi pentru tineri, 3 în sectorul 5, 2 în sectorul 4, 1 în sectorul 2, 1 în sectorul 3 – studii de fezabilitate şi proiecte tehnice: 753.000 euro
  • Achiziţie de locuinţe de serviciu pentru cadrele medicale – 15 milioane euro
  • 9 complexuri multifuncţionale pentru activităţi didactice şi sport în incita unor şcoli şi licee – proiecte tehnice şi execuţie: 21,4 milioane euro
  • Construirea a 5 corpuri noi pentru grădiniţe (sector 2) şi reabilitarea şi modernizarea grădiniţei nr 30, din sectorul 4,4 milioane euro
  • Construirea a 12 săli de sport dintre care 7 cu bazine de înot în incinta şcolilor: 517.000 euro
  • Refacere şi modernizare patinoar artificial M. Flamaropol: 5,4 milioane euro
  • Consolidare şi modernizare Liceul Teoretic C.A Rosetti cu extindere bazin de înot: 68.000 euro
  • Consolidare, reabilitare şi modernizare clădire atelier Liceul Tehnologic I.C Brătianu cu extindere bazin de înot: 123.440,86 euro

Alte proiecte:

  • Direcţia de Urbanism va lansa un concurs internaţional de soluţii – aproximativ 1 milion de euro – pentru regenerarea urbană a zonei Magheru şi încă un concurs – 186.000 euro, pentru str. Berzei şi amenajarea Pieţei Matache
  • Reabilitare şi modernizare Centrul Cultural Lumina: 460.000 euro
  • Rampe pentru persoane cu handicap – accesibilizare instituţii publice : 2,2 milioane euro
  • Strategie SMART CITY – studii de oportunitate: 150.000 euro
  • Restaurare şi punere în valoare Curtea Veche: 1,4 milioane euro

Se alocă de asemenea bani şi pentru reabilitarea unor parcuri şi realizarea unor centre noi de agrement, respectiv:

  • Parcul Carol şi Parcul Cişmigiu (lucrări de conservare şi revitalizare): 68.000 euro
  • Acvariu public cu centru de cercetare – studii şi consultanţă: 151.000 euro
  • Parc de distracţii şi agrement – studii şi consultanţă – concesiune lucrări: 151.000 euro

214 milioane de euro au fost alocaţi pentru investiţii în sistemele de utilităţi, extinderea reţelelor de apă şi canalizare, staţia de epurare Glina, iluminat public şi subvenţia energiei termice.

Lucrări de investiţii

  • “Finalizarea staţiei de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare şi a canalului colector Dâmboviţa (Casetă), în Municipiul Bucureşti-Etapă ÎI” – 55 milioane euro
  • ,,Realizarea reţelelor publice de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public, precum şi a drumurilor aferente Ansamblului de locuinţe „Henri Coandă” sector 1 – 2 – 23 milioane euro
  • Reţea metropolitană de cişmele publice – 130.000 euro
  • Execuţie bazine de retenţie zona Şufaru Gheorghe pentru deservire zona Bucureşti Măgurele – 700.000 euro (sumă necesară în vederea finalizării lucrărilor şi a închiderii proiectului)
  • Lucrări de investiţii ale Radet – 17 milioane euro

În ceea ce priveşte serviciile publice, a fost alocată suma de aproximativ 22 milioane euro pentru modernizarea, extinderea, întreţinerea, consumul de energie electrică şi mentenanţă reţelei de iluminat public din Municipiul Bucureşti, aproximativ 6 milioane euro pentru contractul privind asigurarea serviciului public de salubrizare – activitatea de salubrizare stradală şi activitatea de iarnă pe rază sectorului 5, aproximativ 5 milioane euro pentru programul unitar de acţiune privind dezinsecţia şi deratizarea şi nu mai puţin de 86 milioane euro pentru diferenţa de preţ la energia termică furnizată populaţiei.

Bugetul Direcţiei de Mediu – 6 milioane de euro

  1. Demararea proiectului “Centura verde a Municipiului Bucureşti”, aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 328/30.08.2017, înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie, în cadrul acestui proiect are în vedere extinderea suprafeţelor împădurite în zonele din jurul Capitalei pentru îmbunătăţirea climatului urban. În vederea realizării documentaţiilor tehnice necesare implementării acestui proiect, s-au alocat pentru anul 2018 în bugetul local 662.365 euro .
  2. Actualizarea registrului spaţiilor verzi al municipiului Bucureşti – reprezintă o obligaţie a municipalităţii conform Legii nr.24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată, având că scop o nouă inventariere a spaţiilor verzi din capitală cu constituirea registrului spaţiilor verzi asigurând un management eficient din punct de vedere urbanistic şi al protecţiei mediului .Suma totală alocată în anul 2018 pentru realizarea acestui proiect incluzând şi documentaţiile tehnice este de 1,4 milioane euro.
  3. Demararea realizării „sistemului operativ informaţional pentru managementul calităţii aerului în municipiul Bucureşti” prin întocmirea în decursul acestui an a documentaţiei tehnice necesare promovării investiţiei pentru care suma necesară este de 51.000 euro. Sistemul va cuprinde staţii fixe de monitorizare amplasate în zone cu trafic intens sau de expunere a populaţiei şi staţii relocabile amplasate în zonele cu activităţi de construcţii.
  4. Dezvoltarea sistemului de monitorizare a zgomotului urban aflat în dotarea Primăriei Municipiului Bucureşti – proiectul are că scop upgradarea şi suplimentarea numărului de staţii de monitorizare acustică al actualului sistem de monitorizare al zgomotului. Astfel se vor amplasa staţii în zone rutiere intens poluate fonic, în zone de spitale şi unităţi de învăţământ, urmărindu-se în special monitorizarea expunerii populaţiei la poluarea fonică. Suma necesară realizării documentaţiei tehnice pentru promovarea investiţiei este de 51.000 euro.
  5. Actualizarea periodică a hărţilor de zgomot şi a planului de acţiune pentru diminuarea nivelului de zgomot în Municipiul Bucureşti. Suma alocată pentru aceste proiecte este de aproximativ 106.000 euro.
  6. Realizarea campaniilor de conştientizare a populaţiei cu privire la nivelul real al calităţii aerului, la implicaţiile asupra sănătăţii populaţiei. Suma alocată pentru anul 2018 este de 361.000 euro.
  7. Acordarea de vouchere în cadrul proiectului „Biciclişti în Bucureşti”, suma necesară pentru alocarea a 25.000 de vouchere fiind de 2,7 milioane euro.

Au fost alocate 113 milioane de euro pentru asistenţă socială şi stimulente. „Bugetul propus de executivul PMB pentru anul 2018, pentru asistenţă socială şi stimulente, este cel mai mare din ultimii ani, valoarea acestuia atingând în acest an aproape 113 milioane euro. Din această sumă, D.G.A.S.M.B a alocat anul acesta, pentru plata stimulentelor, aproape 84 de milioane de euro, iar Centrul de Tineret a alocat încă 3 milioane de euro că stimulente finanicare pentru constituirea familiilor”, arată PMB.

Stimulente financiare pentru 2018

  1. Stimulent nou născuţi, pentru 19.255 beneficiari – 2.500 lei/beneficiar/lună
  2. Stimulent copii cu handicap, pentru 4.666 beneficiari – 1.000 lei/beneficiar/lună
  3. Stimulent pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap –beneficiari – 500 lei/beneficiar/lună
  4. Ajutor social comunitar pentru familia monoparentală – 406 beneficiari

În domeniul serviciilor sociale, Primăria Capitalei a alocat pentru:

  1. Cantine sociale – în cadrul celor patru cantine sociale din subordinea D.G.A.S.M.B, aproximativ 1.800 de oameni servesc masa în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri. D.G.A.S.M.B a alocat pentru asigurarea hranei echivalentul a 2.043.000 euro.
  2. Centrul rezidenţial de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele dependente – Berceni. În aceste centre (Berceni şi Darvari) sunt aproximativ 300 de beneficiari, cărora li se acordă asistenţă medicală şi hrană. D.G.A.S.M.B a alocat pentru aceste centre, hrană, medicamente şi materiale sanitare, necesare beneficiarilor, 863.225 euro.
  3. Complexul integrat de servicii sociale pentru adulţi – “Sf. Ioan” – acest centru se adresează persoanelor fără adăpost şi cuprinde două componente:
  4. Adăpost de noapte pentru oamenii străzii – alocaţie zilnică de hrană de 16,6 lei/zi/beneficiar
  5. Centrul de zi pentru adulţi ( vârstnici şi oamenii străzii) – alocaţie zilnică de hrană de 7 lei/zi/beneficiar

În cadrul Complexului integrat de servicii sociale pentru adulţi – “Sf. Ioan” sunt cazaţi peste 500 beneficiari.

Pentru teatre, muzee şi alte instituţii de cultură, bugetul propus pentru acest an este de peste 76 milioane euro.

Olimpia Diaconiuc