3.9 C
București
marți, 7 decembrie 2021 - 21:23
No menu items!

Bugetarii vor putea încasa din nou pensie și salariu concomitent

spot_img

Camera Deputaților a aprobat modificarea Legii 329/2009 adoptate în vremea Guvernului Boc, dar rămâne ca Traian Băsescu să și promulge această lege de modificare

Parlament_plen_SZ

Bugetarii vor putea încasa și pensii concomitent cu salariile, în urma adoptării în Camera Deputaților a ordonanței care modifică Legea 329/2009, așa cum fusese ea adoptată în vremea Guvernului Boc.

Legea 329/2009 interzicea cumulul pensiei cu salariul în cazul angajaţilor sistemului public pentru care nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului.

Ordonanța a fost adoptată, miercuri, cu 290 de voturi „pentru”, ceea ce înseamnă că parlamentarii puterii erau în sală când ordonanța privind traseismul primarilor a fost respinsă din lipsă de cvorum. Legea de aprobare a ordonanței urmează a fi promulgată de președintele Traian Băsescu.

Cumulul pensiei cu salariu a fost interzis în 2009, când Guvernul condus de Emil Boc a dat o Ordonanţă de Urgenţă prin care pensionarii nu mai aveau voie să se angajeze în sistemul bugetar sau, în cazul în care o făceau, trebuiau să opteze între pensie și salariu. Măsura nu îi afectează și pe angajații din sistemul privat.

Valeriu Motoc